Nume
Parola
Vizualizări: 4276
Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici, împărtășește cu femeile-lider din țările OSCE bunele practici ale activității politice și legislative de promovare a femeilor în Moldova
Viena, Austria, 11 Decembrie 2012 — „Sunt onorată să am această oportunitate de a împărtăși cu Dumneavoastră gândurile și lecțiile învățate din activitatea politică și legislativă cotidiană de promovare a femeilor în Moldova”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, în debutul discursului său, rostit la Viena, în cadrul atelierului internațional „Consolidarea structurilor parlamentare pentru femeile deputat în regiunea OSCE”.

Atelierul internațional de la Viena, ce se desfășoară timp de două zile sub auspiciile Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului și Parlamentului Austriei, reunește femei-lider din cele 57 de state-membre ale OSCE din Europa, Asia Centrală și America de Nord. La acest eveniment Moldova este reprezentată de Vicespeakerul Liliana Palihovici și Galina Balmoș, deputată în Parlamentul Republicii Moldova.

Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a afirmat, în mesajul său rostit în sesiunea consacrată bunelor practici în crearea structurilor parlamentare pentru femei și rolului OSCE, că femeile din Moldova sunt „mai puternice, beneficiind de sprijinul comunității internaționale, care oferă oportunități pentru femeile lider și, de asemenea, creează un impuls pentru implicarea femeilor active în procesul de desemnare în funcții de conducere în interiorul partidelor”.

„Putem realiza asta – putem avea mai multă Europa acasă, mai multă Europa în Republica Moldova și mai multă Europa în Parlamentul de la Chișinău. Rolul femeilor parlamentare este important și valoros, atunci când inițiativele lor sunt promovate și votate de către Legislativ”, a menționat Liliana Palihovici, precizând că aceasta înseamnă „să putem pune pe agenda parlamentară interesele tuturor femeilor active, indiferent de domeniul lor de activitate și capacitățile lor”.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova