Nume
Parola
Vizualizări: 4184
5 ani de PLDM la Călăraşi
Călăraşi, 10 Decembrie 2012 — Aniversarea a cincea de la constituirea Partidului Liberal Democrat din Moldova a fost marcată în acest week-end la Călărași prin organizarea Cupei Stejarului la Volei și a unui concert cu participarea tinerelor talente din raion și „Millenium Band”.

La eveniment au participat peste 300 de membri şi simpatizanţi ai PLDM din raionul Călăraşi, membrii Biroului Politic PLDM Călăraşi Gheorghe Susarenco, Vasile Curmei, Ion Fisticanu, Gheorghe Șapoval şi Iacob Mândrescu şi Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici.

„Echipa PLDM este cea mai puternică şi fiecare a contribuit în aceşti 5 ani de zile la dezvoltarea partidului”, a afirmat Vicepreşedinta Parlamentului şi Vicepreşedinta PLDM, Liliana Palihovici.

„În aceşti 5 ani numărul membrilor și susținătorilor noștri a crescut enorm, iar aceste rezultate au fost generate de încrederea cetățenilor în echipă și în viitorul european al Republicii Moldova”, a spus Liliana Palihovici.

Cupa Stejarului la Volei a fost câştigată de echipa din Țibirica, care au avut un joc performant și profesionist. La competiţia de la Călăraşi consacrată celor 5 ani de la constituirea PLDM au participat patru echipe, din localități Temeleuți, Țibirica, echipa Colegiului Pedagogic și echipa PLDM din Călărași. La finele competiției au fost acordate premii bănești, diplome de merit și Cupa Stejarului PLDM.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova