Nume
Parola
Vizualizări: 3335
R. Moldova are nevoie de o reformare a instituţiilor ce luptă cu combaterea crimei organizate
28 Mai 2012 — Combaterea crimei organizate ar trebui să fie o competenţă a Poliţiei şi nu doar a Ministerului de Interne. Totodată, e necesară stabilirea rolului ofiţerilor de investigaţie pentru eficientizarea combaterii fenomenului. Recomandările au fost prezentate în cadrul mesei rotunde a Grupului de Lucru Vize, Frontiere si Transnistria, în cadrul proiectului „Convenţia Naţională pentru Integrare Europeană”.

Funcţionari ai administraţiei publice centrale şi locale, experţi independenţi, lideri de ONG, reprezentanţi ai mediului de afaceri, oficiali şi parteneri din Republica Slovacă au discutat problemele întâlnite în combaterea criminalităţii şi au propus o serie de recomandări.

Principala problemă care urmează a fi cât mai curând soluţionată se referă, în opinia participanţilor, la dispersarea instituţiilor care luptă cu eradicarea fenomenului de crimă organizată din R. Moldova.

“Avem prea multe instituţii dispersate, prea mulţi şefi şi atunci nu putem vorbi despre o eficienţă a combaterii acestui fenomen. Avem direcţia anti-drog separată, direcţia combaterii crimei organizate iarăşi este separată, la fel şi spălarea banilor. Ar trebui fuzionate toate aceste unităţi”, este de părere Mihai Beregoi, Centrul de Studii al integrării Europene.

De exemplu, Slovacia a trecut în 2004 la fuziunea tuturor unităţilor separate într-o singură instituţie, ceea ce a dus la dublarea numărului de persoane care se ocupă de investigaţii.

“Câţiva ani în urmă, Slovacia se afla într-o situaţie similară cu cea a Moldovei de astăzi. Am fost nevoiţi să implementăm mai multe reforme şi să revizuim legislaţia”, a explicat Miroslava Vozaryova, expert din cadrul Ministerului de Interne din Slovacia.
În acest sens, Ministerul de Interne a elaborat un Plan de Acţiuni şi a trasat mai multe priorităţi, printre care, desfăşurarea unor exerciţii internaţionale pentru acumularea experienţei în domeniul combaterii criminalităţii, evaluarea datelor cu caracter personal, organizarea unui atelier de lucru pentru colectarea datelor cu privire la victimele traficului de fiinţe umane pentru a evita discrepanţa de cifre ce apar în diferite rapoarte.

Acest proiect este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Centrul Analitic Independent Expert-Grup şi Asociaţia pentru Politică Externă, în parteneriat cu Asociaţia de Politică Externă din Slovacia şi suportul financiar a Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Slovacie.

Scopul acestui proiect este de a genera dezbateri ample şi formula recomandari guvernului şi agentiilor guvernamentale în efortul acestora de raliere a normativelor şi legislaţiei naţionale la standardele şi normele UE, în particular în vederea adoptării şi implementării aquis comunitar în Republica Moldova.