Nume
Parola
Vizualizări: 6772
Fundaţia Est – Europeană: Concurs pentru angajare de consultanţi în domeniul sporirii transparenţei finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale
Chişinău, 1 Martie 2012 — Fundaţia Est-Europeană angajează 2 consultanţi în domeniul sporirii transparenţei finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale

Context:
Fundaţia Est-Europeană (FEE) realizează Proiectul ”Sporirea Transparenţei Finanţării Partidelor Politice şi Campaniilor Electorale în Moldova”, cu suportul Fondului pentru Democraţie din SUA (National Endowment for Democracy). Scopul proiectului este de promova transparenţa în finanţarea partidelor şi campaniilor electorale, precondiţie importantă pentru democratizarea sistemului politic din Moldova în contextul integrării Europene a ţării.

Pentru buna desfăşurare a proiectului, FEE va angaja 2 consultanți, care în parteneriat cu IFES vor examina lista recomandărilor elaborate în cadrul cercetărilor existente şi vor elabora propuneri pentru a îmbunătăţi cadrul normativ în domeniul transparenţei finanţării partidelor politice și campaniilor electorale, în conformitate cu recomandările internaţionale şi cele mai bune practici.

Responsabilităţi:
• Analiza amplă a cercetărilor şi recomandărilor existente în domeniul transparenţei financiare a partidelor politice, inclusiv în campaniile electorale;
• Examinarea comprehensivă a recomandărilor internaţionale în domeniul transparenţei partidelor politice;
• Cercetarea bunelor practici în domeniul transparenţei partidelor politice;
• Analiza comprehensivă a cadrului legislativ naţional în domeniul transparenţei financiare a partidelor politice inclusiv a legislaţiei conexe;
• Desfăşurarea întrunirilor cu diverşi actori relevanţi, inclusiv Comisia Electorală Centrală, partide politice, ONG, Ministerul Finanţelor, Curtea de Conturi, Ministerul Justiţiei, etc.
• Participarea la întrunirile experţilor în acest domeniu;
• Elaborarea recomandărilor pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional pentru a spori transparenţa financiară a partidelor politice;
• Consultarea recomandărilor propuse cu actorii relevanţi;
• Compilarea recomandărilor şi comentariilor;
• Prezentarea recomandărilor în cadrul unui eveniment organizat cu această ocazie.

Durata contractului: 12 martie – 12 mai 2012.

Cerinţe minime faţă de aplicanţi:
• Studii de licență sau masterat în drept, ştiinţe sociale sau alte domenii relevante;
• Cel puţin cinci ani de experienţă în domeniul electoral, inclusiv monitorizarea alegerilor şi/sau comportamentul partidelor politice în campaniile electorale;
• Experienţă de lucru în domeniul elaborării cercetărilor/studiilor în domeniul bunei guvernări şi/sau procesului electoral;
• Experienţa pozitivă de lucru cu organizaţii internaţionale este un avantaj;
• Abilităţi de lucru în echipă;
• Abilităţi dezvoltate de comunicare cu diferiţi actori;
• Abilităţi de analiză;
• Cunoaşterea limbii române;
• Cunoaşterea limbii engleze este un avantaj.

Modalitatea de participare la concurs
Persoanele interesate sunt încurajate să trimită dosarul, care să conţină (1) CV-ul, (2) scrisoarea de intenţie, (3) o scurtă viziune asupra executării eficiente a sarcinilor şi (4) propunerea financiară (numărul de zile de lucru necesare şi costul unei zile de lucru).

Dosarul va fi trimis la următoarea adresă: Fundaţia Est-Europeană, str. 31 August 1989, nr. 98, MD-2004, Chişinău, Moldova, sau prin email la adresa: concurs@eef.md cu menţiunea „Transparenţa finanţării partidelor politice” până la data de 7 martie 2012, 18:00.

Mai multe detalii pot fi găsite în Termenii de Referinţă accesând pagina web a Fundaţiei:www.eef.md

Notă: Doar persoanele selectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.