23 Decembrie 2011 — Înlăturarea lui Smirnov de la putere nu va schimba prea mult situaţia în dosarul transnistrean. Cu toate acestea, există şanse că viitorul context va fi unul mai favorabil găsirii unei soluţii. Aşa cum urmează schimbarea interlocutorului din stînga Nistrului, Chişinăul trebuie să traseze liniile roşii ale viitoarei concilieri, astfel încît formatul care va fi propus să nu afecteze funcţionalitatea statului Republica Moldova şi demersul ei de integrare europeană.

Smirnov a plecat, problemele au rămas
Recentele rezultate ale scrutinului nerecunoscut din autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană au fost surprinzătore pentru toţi. Surpriza nu este doar că Smirnov n-a ieşit pe primul loc; cea mai mare surpriză este că Smirnov n-a trecut nici în turul doi, iar candidatul “desemnat” al Rusiei (Kaminski) s-a clasat al doilea, luînd un pic mai mult decît Smirnov. În acest context, apar cel puţin trei întrebări relevante pentru diplomaţia RM şi anume: Este oare o democraţie în Transnistria, încît nici candidatul Rusiei, nici actualul lider nu au luat majoritatea? Care trebuie să fie aşteptările Moldovei faţă de aceste schimbări şi Ce trebuie să facă Chişinăul?
Sfîrşitul epocii lui Smirnov nu înseamnă că în Transnistria este democraţie, sau, cel puţin, o democraţie incipientă. Campania electorală din stânga Nistrului şi, respectiv, rezultatele scrutinului, denotă mai curând o luptă dintre câteva clanuri care a generat o formulă rudimentară de pluralism. Aşa cum scria Michael McFaul despre unele state post-sovietice, este o “democraţie fără democraţi”. Situaţie care nu este departe de campaniile electorale din Republica Moldova, doar că în Chişinău, clanurile au business legal şi s-au “europenizat”, folosesc mai puţin PR negru şi nu sunt arătaţi la canalele de televiziune ruseşti, la emisiunile legate de investigaţiile penale ale organelor de drept din Rusia.
O asemenea formulă de ”democraţie suverană” şi rezultatele electorale ale acesteia nu aduce neapărat schimbări dramatice pe dimensiunea reglementării conflictului transnistrean. Din candidaţii “cu şanse”, ambii pledează pentru independenţa Transnistriei şi relaţii de “bună vecinătate” cu Moldova. Astfel, spaţiul politic pentru o platformă integraţionistă este egal cu zero în acest moment. De fapt, nici nu se putea imagina că cineva din ei ar fi pro-Chişinău şi nu neapărat pentru independenţa Transnistriei, altfel credibilitatea acestora ar fi scăzut radical. Bineînţeles că s-au schimbat uşor nuanţele, iar dispariţia lui Smirnov care servea garanţie a menţinerii status-quo-lui, va aduce puţină deschidere. Pe fundalul lui Smirnov, Șevciuc pare cel mai reformist, în special prin intenţia de a lichida ministerul securităţii. Kaminski pare mai credibil decît Smirnov, pentru că este sprijinit de Rusia. În acelaşi timp, faptul că este văzut ca omul “Sheriff” afectează imaginea lui Kaminski, dar acest lucru l-ar putea împinge să facă concesii, avînd în vedere o posibilă presiune a grupurilor de business din regiune, lucru de fapt valabil şi pentru Șevciuc. În tot cazul, concluzia este că în Transnistria a cîştigat Rusia, indiferent care va fi rezultatul celui de-al doilea tur, pentru că ambii candidaţi sunt loiali Rusiei şi n-au alte intenţii decît cele de “prietenie” cu Republica Moldova. Mai mult, spre deosebire de Smirnov, care a încercat între timp să practice o proprie cvasi-diplomaţie, noul lider nu va avea autoritatea acestuia, în timp ce necesitatea de a finanţa urgent deficitul bugetar îl va conecta automat la strategiile Rusiei în regiune.
Probabil, cel mai important lucru acum este să încercăm să intuim care vor fi urmările schimbării regimului pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Răspunsul la o astfel de întrebare depinde de abordare. Există două ipoteze. Prima este că Rusia controlează procesul total şi în acest caz nu are rost să intuim prea mult pentru că devine clar că schimbări mari nu vor urma, doar în cazul în care Rusia va dori. A doua este că Rusia este importantă, dar totuşi înţelegerea trebuie să fie atinsă între Chişinău şi Tiraspol, (inclusiv pe paşii intermediari legaţi de circulaţie, măsuri de întărire a încrederii, etc), scenariu sprijinit de formatul 5+2. Această ipoteză oferă un cîmp de analiză mai larg, care trebuie explorat.

Contextul internațional devine mai puțin favorabil
Pe dimensiunea externă, contextul internaţional a devenit unul favorabil, după înţelegerea ruso-germană, dar o serie de evenimente care au urmat pun presiune pe negocieri chiar marginalizează conflictul transnistrean pe agenda dialogului ruso-european. Acel context internaţional favorabil reglementării transnistrene a fost posibil avînd în vedere efortul depus de diplomaţia europeană, în special cea germană şi aparenta dorinţă a Rusiei de a coopera pe dosarul transnistrean, mai ales că se vehiculează cu ideea că scoaterea lui Smirnov de la putere a fost una din promisiunile Rusiei date Germaniei. De altfel, se spune că discuţiile au intrat în impas şi nici Moscova, nici Berlinul nu sunt mulţumite de cum evoluează lucrurile. Totuşi, criza monedei europene, care scade din atractivitatea integrării europene a Moldovei, alegerile prezidenţiale din Rusia, alegerile din SUA, alegerile din Franţa şi alte evenimente care urmează să aibă loc în 2012 arată o preocupare mai mare faţă de alte subiecte decît cel transnistrean pe viitor.
În acelaşi timp, situaţia din Republica Moldova nu este foarte promiţătoare. Neînţelegerile din alianţă şi nealegerea preşedintelui fac ca întreaga maşinărie a statului să fie una greoaie, rigidă şi întîrziată. În Transnistria lucrurile sunt şi mai complicate, mai ales pe dimensiunea socială. O bună parte din forţa activă de muncă a plecat peste hotare, deficitul bugetar se apropie de 60% iar ajutorul umanitar oferit de Rusia, din cîte am văzut, nu ajunge la destinaţie. Şi în Republica Moldova există probleme mari cu gestionarea migraţiei, însă cel puţin la nivel macroeconomic putem vorbi de o anumită stabilitate.

Chișinăul trebuie să traseze liniile roșii
În condiţiile internaţionale şi locale descrise mai sus, dar şi în contextul reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2, cel mai probabil că se va ajunge la un document, un nou “Kozak” care va fi propus spre discuţie, pentru că în condiţiile în care toţi actorii importanţi (mai puţin Transnistria) sunt favorabili reglementării, aceasta va duce inevitabil, în cel mai bun caz, la ticluirea unui document. Acest viitor document trebuie analizat foarte atent, iar Chişinăul trebuie să fie pregătit să traseze liniile roşii ale viitoarei reglementări a conflictului. În primul rînd, viitorul format de conciliere nu trebuie să afecteze funcţionalitatea Republicii Moldova ca stat. Acest lucru înseamnă în primul rînd neadmiterea staţionării contingentului militar rus şi a armamentului, dar posibil şi alte precondiţii.
În al doilea rînd, reconcilierea nu trebuie să afecteze demersul european al Republicii Moldova. La modul practic, este vorba despre neadmiterea posibilităţii de veto asupra politicii externe din partea regiunii transnistrene, altfel ne putem trezi cu transnistrizarea Republicii Moldova.
În schimb, se pot negocia formele de construcţie a statului: federaţie sau stat unitar, mai ales dacă viitoarea federaţie va urma modelul federativ rus. De asemenea, se poate discuta şi asupra pachetului de garanţii. Probabil prima garanţie pe listă va fi neutralitatea permanentă a Republicii Moldova şi neapropierea de NATO, de fapt ca şi alte garanţii legate de funcţionarea limbii ruse, recunoaşterea privatizării, garanţiile pentru cei care au servit sistemul actual, etc.
Problema adevărată există şi în Moldova, nu doar în Transnistria. În realitate, mulţi cetăţeni ai acestei tări nu-şi doresc reintegrarea, pentru că, spun ei, clasa noastră politică nu se poate înţelege şi este destul de coruptă, iar reglementarea ar însemna dublarea numărului de corupţi la putere şi transnistrizarea Moldovei. În plus, întrebarea foarte des pusă de către oamenii simpli este care sunt beneficiile reintegrării? Mai mult ca atît, atunci cînd tinerii sunt întrebaţi dacă aleg reglementarea transnistreană sau integrarea europeană, aceştia susţin mai degrabă integrarea în UE, decît reglementarea transnistreană, ceea ce nu neapărat înseamnă cedarea. Bineînţeles că cele două procese ar putea merge simultan, dar pentru asta e nevoie de multe resurse şi de acordul actorilor importanţi pentru RM. În acest moment, prioritatea numărul unu pare să fie integrarea europeană totuşi, chiar dacă s-a reuşit reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2.

Concluzii
Schimbarea puterii la Tiraspol va deschide puţine oportunităţi pe dimensiunea oficială, mai ales că Chişinăul nu are, cel puţin deocamdată, capacitatea de a finanţa deficitele bugetare cronice ale Tiraspolului. Aceasta însă, nu absolvă Guvernul Republicii Moldova de responsabilitatea de a stabili imediat contacte cu noua conducere din stânga Nistrului, fără a se concentra prea mult pe faptul că RM nu recunoaşte alegerile din Transnistria. Totodată, vor exista mai multe posibilităţi pe partea contactelor interumane care vor scoate Transnistria din izolare şi vor schimba situaţia în bine, lucru care trebuie să aibă loc inclusiv pe dimensiunea mediatică. Între timp Chişinăul trebuie să fie gata să negocieze concesiile, să investească în capacităţile structurilor care vor participa la acest proces şi să cultive interesul opiniei publice faţă de reglementarea transnistreană. Acceptarea concilierii trebuie să aibă loc cu păstrarea funcţionalităţii statului Republica Moldova şi cu menţinerea cursului de integrare europeană.