Nume
Parola
Vizualizări: 4943
1000 de funcţionari publici, aleşi locali şi primari vor fi instruiţi de IDIS „Viitorul” pe domeniul finanţelor publice locale şi a legislaţiei APL
20 Septembrie 2011 — 1000 de funcţionari publici, aleşi locali şi primari din cinci raioane vor fi instruiţi de IDIS „Viitorul” pe domeniul finanţelor publice locale şi a legislaţiei APL în perioada august-decembrie 2011. Cursurile se desfăşoară cu suportul financiar al fundaţiei „Hanns Seidel”, cu care IDIS are încheiat un acord de colaborare pentru trei ani.

Agenda cursurilor de instruire include patru sesiuni, care abordează problemele de care persoanele care lucrează în primării se ciocnesc zi de zi, în condiţiile în care nu tot personalul are studii de specialitate:

1. organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale (APL), statutul juridic al aleşilor locali, competenţele APL
2. procesul politic, strategic şi decizional la nivel local
3. finanţele publice şi procesul bugetar local
4. managementul serviciilor publice locale şi patrimoniul public

„În condiţiile unei dependenţe în proporţie de 60-80% a finanţelor locale de transferurile de la bugetele de nivel superior, când fondurile alocate pentru investiţiile capitale scad pe an ce trece, vrem ca prin aceste traininguri să încurajăm primarii şi aleşii locali să aibă mai multă iniţiativă şi să fie motivaţi în a căuta alte surse de finanţare”, relatează experta IDIS Angela Secrieru. Cea mai accesibilă cale în cazul austerităţii bugetare curente este cea a proiectelor, subliniază economista.

Angela Secrieru recomandă totodată autorităţilor locale să fie solidare în eforturile lor de a optimiza legislaţia care nu încurajează obţinerea veniturilor proprii, inclusiv prin limitarea stabilirii impozitelor şi taxelor locale. Mai mult, dacă veniturile autorităţilor locale depăşesc cu 20% cheltuielile, acest surplus trebuie transferat în bugetul de stat.

Ilie Vîrtosu, primar de Mălăieşti, raionul Orhei, este la primul său mandat şi afirmă că acest curs a fost pentru el ca şi „prima lecţie”: „Mă simt de parcă sunt în clasa întâi. Sunt obişnuit să coordonez, să lucrez cu oamenii, însă mai puţin cu hârtiile, şi am multe pe birou. Birocraţia e ceva nou pentru mine. E greu să fii primar, într-o lume politică atât de făţarnică”.

În total, vor fi desfăşurate 30 de cursuri de instruire pentru funcţionari publici, aleşi locali şi primari din raioanele: Hânceşti, Cantemir, Ceadîr-Lunga, Leova şi Orhei. Aceste raioane au fost selectate în urma demersurilor autorităţilor locale în adresa IDIS, prin care solicită instruire şi consultanţă. Traingurile sunt parte componentă a proiectului „Consolidarea autonomiei locale prin creşterea profesionalismului aleşilor locali”.

De asemenea, urmează a fi editate câteva Ghiduri de bune practici pentru autorităţile locale. Acestea compilează actele legislative pe segmentele: statutul alesului local, finanţele publici şi procesul decizional, oferind totodată sfaturi practice de remediere a dificultăţilor cu care primarii se confruntă zi de zi.