Nume
Parola
Vizualizări: 6039
Centrul pentru Artă Contemporană din Chişinău participă la expoziţia ATLANTIS '11 din cadrul Bienalei de la Veneţia
Chişinău, 3 Iunie 2011 — Între 1 şi 5 iunie, în cadrul Bienalei 54 de la Veneţia reţeaua ATLANTIS prezintă expoziţia ATLANTIS '11 şi o serie de prezentări şi dezbateri, toate concentrându-se pe tema "Puterea şi arta contemporană ". Reţeaua ATLANTIS întruneşte şapte oraşe europene de la Berlin până la Erevan, ce vor fi conectate prin intermediul schimburilor culturale şi cooperării între şapte instituţii ce activează în domeniul artei contemporane.

Evenimentul ATLANTIS '11 face parte din proiectul Heico – Patrimoniu, Identitate şi Comunicare în Practicile Artei Contemporane Europene, care urmăreşte promovarea reflecţiei culturale a identităţii în ţările implicate în parteneriat. Colaborarea în cadrul reţelei Atlantis presupune o serie de ateliere de lucru şi conferinţe, găzduite de ţările participante, precum şi prin intermediul schimbului de artişti în cadrul programelor de rezidenţă la Plovdiv (Bulgaria), Erevan (Armenia), Tbilisi (Georgia), Bratislava (Republica Slovacă ) şi Chişinău (Republica Moldova).

Expoziţia organizată de reţeaua ATLANTIS '11 în cadrul proiectului Heico la Collegio Armeno Moorat-Raphael, Palazzo Zenobio, funcţionează ca o platformă pentru dezbateri şi prezentări ale proiectelor originare din aceste ţări.

În calitate de partener al reţelei ATLANTIS, Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău - [KSA:K] prezintă:

• Proiectul "MISSING LINK" de "SOLD OUT!"(Adel Idris(MD) şi Denis Bartenev(MD)). Grupul artistic "SOLD OUT!"(creat special pentru această misiune) va efectua o cercetare prin care va chestiona modelul de reprezentare prin documentarea şi investigarea unor studii de caz: Pavilioanele Naţionale a Georgiei, Armeniei, Moldovei, Germaniei şi Slovaciei, la ediţia a 54-a a Bienalei de la Veneţia.
• O serie de postere de Igor Scerbina şi proiectul T-shirt de Tatiana Fiodorova create pentru a sprijini vizual campania publică, iniţiată de către o serie de ONG-uri din sectorul cultural independent, ca răspuns la procesul lipsit de transparenţă şi expertiză în selecţia participanţilor pentru Pavilionul Moldovei manifestat de autorităţile din Moldova. Urmăriţi campania pe site-ul Centrului KSAK: www.art.md
• "MALLdova" - un film documentar (de Denis Bartenev, Tatiana Fiodorova, Vadim Ţigănaş, Vladimir Us), produs în cadrul proiectului "RO-MD/Moldova în două scenarii" în 2008.

În cadrul evenimentelor desfăşurate la Veneţia Centrul KSAK vă invita să vă alăturaţi discuţiilor cu titlul "Geografia Imaginaţiei", din 3 iunie, cu Defne Ayas, curator, PERFORMA, New York/Shanghai, co-directorul Arthub Asia, Shanghai, China, care va prezenta "Premisele curatoriale şi procesul de Blind Date " şi Davide Quadrio, Italia, fondator şi co-director al Arthub Asia, Shanghai / Bangkok, care va vorbi despre "Crearea noului drum de mătase". Examinarea colonizării culturale contemporane din Europa până în Asia."

* * * * *

Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău - [KSA:K] (www.art.md)
Centrul [KSA:K] este o instituţie independentă, non-profit, înregistrată în 2000. Strategia Centrului este axată pe promovarea formelor culturale şi practicilor artistice care reflectă dinamica transformărilor sociale, politice şi economice a societăţii. Centrul susţine activităţi de advocacy în promovarea politicilor culturale adecvate, definirea şi consolidarea poziţiei artistului şi a practicilor artei contemporane în societate.

Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Acest comunicat de presă reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine. HBs Brandenburg este coordonatorul proiectului Heico.

Pagina web a proiectului HEICO: http://www.atlantisprojects.eu/web/index-439.html

Urmăriţi desfăşurarea proiectului pe pagina FB: https://www.facebook.com/event.php?eid=218929188125272

Contact pentru presă:

Ştefan Rusu
Director de Proiecte şi Programe, Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău
Str. Bănulescu-Bodoni 5, Ap-2,
MD 2009, Chişinău,
Republica Moldova
Tel / fax. + 373 22 2372 72
Mobil: + 37369312435
E-mail: suhebator@gmail.com
www.art.md