Nume
Parola
Vizualizări: 2517
De ce Republica Moldova trebuie să îşi formuleze o poziţie de ţară în problema dezvoltării regionale, în perspectiva semnării Acordului de asociere dintre RM-UE?
29 Martie 2011 — Grupul de lucru pe agricultură şi dezvoltare regională al Convenţiei Naţionale pentru Integrarea Europeană va prezenta miercuri, 30 martie, ora 14:00, o serie de recomandări pentru formularea unei poziţii de ţară pe domeniul dezvoltării regionale, din perspectiva negocierii Acordului de Asociere. De menţionat că fondurile europene pe dezvoltare regională nu pot fi teoretic accesate de state care nu sunt membre sau candidate. Însă, Republica Moldova are şansa de a se încadra în acest mecanism, fiind deja cu un pas înainte faţă de alte state din Parteneriatul Estic.

Conferinţa de presă va avea loc la etajul doi al sediului IDIS „Viitorul”, situat pe str. Iacob Hîncu 10/2.

Vorbitori la eveniment vor fi:

• Ion Osoian, expert în dezvoltare regională
• Veaceslav Guţuţui, viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor

Recomandările reprezintă produsul unei mese rotunde la care au participat funcţionari ai administraţiei publice centrale şi locale, experţi independenţi, lideri de ONG, reprezentanţi ai mediului de afaceri, oficiali şi parteneri din Republica Slovacă. Formatul a fost unul închis, anume pentru a favoriza o comunicare sinceră şi o discuţie pe aspecte tehnice. Recomandările finale au fost adoptate prin votul participanţilor. Anume acest mecanism permite surprinderea celor mai vulnerabile chestiuni de pe agenda formulării unei poziţii de ţară în problema dezvoltării regionale.

Pe lângă grupul de lucru pe agricultură şi dezvoltare regională, Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană mai include altele două: vize, frontiere şi Transnistria; comerţ, servicii, concurenţă. Mecanismul de adoptare a deciziilor este similar, şi şi-a demonstrat deja eficienţa în Republica Slovacă, Serbia şi Macedonia. Paralel, un asemenea proiect este desfăşurat şi în Ucraina.

Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale, cu participarea societăţii civile, în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova.