Vizualizări: 6599
„Eleveţia îşi menţine angajamentul de a sprijini Republica Moldova pe calea dezvoltării şi creării unor servicii mai bune pentru cetăţenii săi”
Chisinau, 30 Septembrie 2010 — La 29 septembrie curent, Biroul de Cooperare al Elveţiei la Chişinău a lansat noua Strategie de Cooperare moldo-elveţiană pentru perioada 2010-2013 în cadrul unei conferinţe de presă susţinută cu ocazia aniversării de 10 ani de la deschiderea oficiului local al Agenţiei elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) în Republica Moldova.
„Elveţia şi-a reafirmat sprijinul pentru agenda de dezvoltare şi reforme a unor sectoare de prioritate pentru Republica Moldova. Prin activităţile sale, SDC va asista în continuare Guvernul Moldovei să ofere servicii mai bune către populaţie. Angajamentul Guvernului Moldovei şi buna colaborare cu ministerele de resort este cel mai valoros capital pe care îl avem pentru a continua această cooperare”, a subliniat Georgette Bruchez, directorul rezident al Biroului de Cooperare la Chişinău.
Exponenţii guvernului au arătat că partneriatul moldo-elveţian trebuie continuat exprimând aprecierea pentru oportunităţile de colaborare pe parcursul celor zece ani de activitate şi cele din persepctivă. Domeniile de intervenţie ale SDC în sectoarele apă şi sanitaţie şi sănătatea mamei şi copilului se regăsesc printre priorităţile politicilor de stat ale Moldovei fiind formulate în strategiile şi programele naţionale de dezvoltare.
Elveţia acordă sprijin Moldovei în domeniile în care deţine experienţă şi cunoştinţe acumulate semnificative. Biroul de Cooperare al Elveţiei a răspuns solicitărilor de asistenţă din partea autorităţilor naţionale şi a susţinut iniţiative locale, poziţionându-se ca şi un donator de frunte în sectorul aprovizionării cu apă şi sanitaţie şi un actor important în susţinerea reformelor şi modernizarea sub-sectoarelor sănătatea mamei şi copilului şi sănătatea mentală.
În perioada 2000-2010, SDC a dotat cu echipament medical performant toate maternităţile din ţară, a introdus tehnologii noi şi standarde de calitate, a instruit personalului medical în ţară şi peste hotare şi, nu în ultimul rând, a sprijinit crearea unităţilor de servicii pediatrice de urgenţă în regiuni, aducând astfel o contribuţie semnificativă la reducerea ratei mortalităţii materne şi infantile în Republica Moldova.
În rezultatul implementării proiectelor din domeniul apă şi sanitaţie, populaţia rurală din peste 30 de localităţi din zona centrală a Moldovei a obţinut acces la sisteme descentralizate de aprovizionare cu apă potabilă de calitate; 31 de şcoli au la dispoziţie instalaţii sanitare ecologice; iar câteva instituţii sociale vor utilliza un nou tip de sistem de epurare a apelor uzate, aşa-numitele zone umede preconstruite. Până în prezent, peste 40 de mii de oameni au beneficiat de proiectele de apă implementate cu sprijinul SDC.
La ora actuală, portofoliul finanţat de SDC în Moldova cuprinde 10 proiecte active, totalizând un angajament de aproximativ 5 milioane euro anual, precum şi mai multe proiecte de susţinere a acţiunilor mici.
Elveţia a sprijinit procesul de tranziţie al Republicii Moldova prin intermediul proiectelor de ajutor umanitar şi asistenţă tehnică din anul 2000. Biroul de Cooperare al Elveţiei la Chişinău este responsabil pentru coordonarea acestor eforturi. Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) este o agenţie din cadrul administraţiei federale a Elveţiei şi face parte din Departamentul Federal al Afacerilor Externe (DFAE).

Autor: Agentia Elvetiana pentru Dezvoltare si Cooperare, SDC
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33