Nume
Parola
Vizualizări: 2593
Sondaj naţional: Majoritatea populaţiei se opune organizării unui scrutin anticipat şi pledează pentru alegerea directă a Preşedintelui RM
2 Decembrie 2009 — Scena politică din Republica Moldova se reconfigurează, fiind marcată de o adevărată furtună a ratingurilor. 56% din populaţie se opune deschis organizării unui scrutin anticipat. În opinia respondenţilor, ţara trebuie să fie guvernată, iar alegerile distrag atenţia de la problemele care urmează a fi soluţionate urgent. Asta în condiţiile în care circa 33% îşi califică drept rea starea materială a familiei. Dacă se va purcede la organizarea unor alegeri anticipate, se pare că va fi menţinut aproximativ acelaşi raport dintre voturile deţinute de Partidul Comuniştilor din Moldova (PCRM) şi partidele care formează azi Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE): 33%, respectiv 35%. În eventualitatea unui referendum privind modificarea Constituţiei, 3 din 4 dintre persoane ar vota pentru alegerea directă a Preşedintelui RM.

Acestea sunt principalele constatări ale sondajului naţional „Stare de spirit şi tendinţe prognozabile pentru Republica Moldova”, prezentat la 2 decembrie 2009, la IDIS „Viitorul”.

Sondajul a fost efectuat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing “CBS-AXA”, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”, pe un eşantion de 1085 persoane, din 67 de localităţi, cu vârsta de 18 ani şi mai mult. Datele au fost colectate în perioada 2 – 11 noiembrie 2009. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximală de +3%.

Aspecte sociale. Marea majoritate a populaţiei manifestă nemulţumire faţă de viaţa pe care o duce astăzi. Starea de spirit a cetăţenilor din RM înclină spre opinii negative şi foarte negative, iar suma acestor caracteristici negative depăşeşte 62%. Circa 33% din respondenţi îşi califică drept rea starea materială a familiei, faţă de 40%, care consideră situaţia lor individuală ca fiind normală. Din perspectiva simpatiilor politice, cei mai îngrijoraţi în acest moment de situaţia materială a familiilor sunt persoanele care simpatizează PCRM (39%).

Fiecare al treilea moldovean preferă să locuiască în Uniunea Europeană. Totuşi, 8% din populaţie şi-ar dori să locuiască într-o URSS reînnoită, indiferent de numele său. Sondajul consemnează o creştere în 2009 a interesului pentru a locui în grupul comun al statelor CSI (de la 4 la 7%), probabil ca rezultat al mediatizării Summitului CSI şi vizibilităţii liderilor CSI întruniţi în capitala RM.

Aspecte politice. Atitudinea faţă de capacitatea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) de a face faţă provocărilor sociale şi politice este în raport de 50/50. 13% din respondenţi afirmă că nu se pot pronunţa deocamdată asupra acestui aspect.

Interesul faţă de viaţa politică separă respondenţii în două mari categorii: categoria celor interesaţi de viaţa politică, şi care formează un electorat direcţionat preponderent spre Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidul Liberal (PL), dar şi categoria celor ce sunt mai puţin interesaţi de cursul politic, care se orientează spre PCRM şi Partidul Democrat din Moldova (PDM). Respondenţii de naţionalitate rusă formează în acest moment segmentul cel mai interesat de evoluţiile vieţii politice (44%).

Sondajul atestă o adevărată furtună a ratingurilor de popularitate pe scena politică din RM. Astfel, deţinătorul întâietăţii la topul de încredere este M.Lupu, care întruneşte circa 16,3%, depăşindu-l astfel pe ex-preşedinte V.Voronin, cotat cu 15,8%. Voronin este urmat de Prim Ministrul V.Filat (7,6%), primarul Dorin Chirtoacă (4,9%) şi speakerul Parlamentului, M.Ghimpu (2,1%).

„Notăm o creştere constantă a lui Marian Lupu, o creştere segmentată a lui Vlad Filat, şi o descreştere semnificativă a lui Vladimir Voronin şi Dorin Chirtoacă. Cauzele acestei descreşteri sunt însă diferite. Ratingul lui D.Chirtoacă este, probabil, afectat de fenomenul protestelor din lunile septembrie – octombrie din capitală, în special pe electoratul din Chişinău, în timp ce Vladimir Voronin este, în acest moment, pierzătorul net al poziţiilor deţinute anterior”, susţine directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu.

Partide politice. Opiniile formulate de respondenţi relevă că PCRM rămâne să fie formaţiunea cu cel mai înalt rating – circa 43%, urmat de PDM – 37%, PLDM – 33% , PL – 27%. AMN – 15%.

Cei mai fideli în opţiunile lor par să fie simpatizanţii PCRM – 74%, urmaţi de simpatizanţii PL – 72%, PDM – 59 %, PLDM – 56% şi AMN cu cea mai joasă fidelitate – 47%. AMN, cu circa 28%, conduce în topul infidelităţii, urmată de PLDM, cu 16%, şi PDM – 15%.

De notat că o pătrime din simpatizanţii PDM au încredere deplină în PCRM. Pe de altă parte, între 29 iulie şi data realizării sondajului, PCRM a pierdut 6% din electorat în favoarea PDM. Este remarcată ponderea de 27% din cei care nu au votat la 29 iulie şi care, în situaţia unor eventuale alegeri, ar vota pentru PCRM.

Cei mai mulţi dintre respondenţi se opun deschis unor alegeri anticipate. 56% dezaprobă iniţiativa unui scrutin parlamentar anticipat – în special persoanele cu vârsta peste 60 ani (72%). În schimb, cei din capitala RM sunt tentaţi să agreeze ideea unor alegeri anticipate (56%).

Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare, iată care ar fi structura preferinţelor electorale exprimate: PCRM – 33%, PDM – 14%, PLDM – 11%, PL – 10%, AMN – 2%, circa 11% – nu ar vota în general, şi restul, 19% sunt indecişi. Astfel, partidele – componente ale AIE ar deţine împreună circa 35%, iar PCRM – 33%.

Atitudinile manifestate faţă de alegerea noului preşedinte şi referendumul constituţional. Dacă duminica viitoare se organizează alegeri directe pentru postul de Preşedinte al RM, 32% din respondenţi ar vota pentru candidatul AIE, M.Lupu. În eventualitatea unui referendum privind modificarea Constituţiei, 74% dintre persoanele chestionate ar opta pentru alegerea directă a Preşedintelui. Sprijinul pentru această opţiune este format destul de unitar şi omogen pe întregul teritoriu al ţării şi se bucură de o aprobare indiferent de naţionalitate, vârstă ori religie, constată analistul politic Igor Munteanu.

Sondajul de opinie prezentat azi continuă tradiţia clădită în ultimii ani de IDIS „Viitorul” de a analiza valorile şi atitudinile respondenţilor în funcţie de interesul lor faţă de viaţa publică, funcţia ideilor-ghid, asociate de anumite partide şi liderii acestora în Republica Moldova.