Nume
Parola
Vizualizări: 5151
Studenţii militari au cucerit Cupa Spartachiadei de vară
Chisinau, 25 Iunie 2009 — Echipa Institutului Militar „Alexandru cel Bun” a cîştigat astăzi, 25 iunie, Cupa Spartachiadei de vară 2009, desfăşurată în cadrul Brigăzii „Ştefan cel Mare” . La ceremonia de închidere a Spartachiadei de vară, ministrul Apărării Vitalie Vrabie a înmînat învingătorilor medalii şi diplome. Cele mai multe medalii şi respectiv Cupa Spartachiadei de vară 2009, a revenit echipei din Institutul Militar al Forţelor Armate “Alexandru cel Bun”, pe locul doi s-au clasat militarii din Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger”, iar locul trei a fost ocupat de către militarii din Brigada infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”. Ministrul Apărării a opinat că spartachiada a devenit o tradiţie în Armata Naţională, rămînînd ca menirea de bază să constituie formarea bunei pregătiri fizice, morale şi psihologice a tinerilor pentru îndeplinirea destoinică a datoriei constituţionale de apărare a Patriei. Ministrul Vrabie a apreciat infrastructura de instruire, de care dispune gazda competiţiilor - brigada de infanterie motorizată “Ştefan cel Mare” şi eforturile comandantului unităţii, colonelul Mihail Bucliş, în vederea creării condiţiilor de pregătire sportivă pentru efectivul de militari în termen. Potrivit locotenent colonelului Vitalie Stoian, şeful Direcţie instruire şi doctrine, Spartachiada de vară a tinerilor soldaţi din Armata Naţională, a întrunit peste 120 de reprezentanţi ai tuturor unităţilor militare din garnizoanele Cahul, Bălţi, Ungheni şi Chişinău. Pe parcursul a trei zile participanţii au concurat la următoarele probe de sport: cros la 3 km, alergări la 100 m, tracţiuni la bara fixă, aruncarea grenadei la distanţă şi tragerea otgonului, triatlon de forţă, ştafetă militară, etc. Sursa citată a menţionat că la această ediţie a Spartachiadei, au fost bătute recordurile la toate probele sportive. Rezultatele excelente au fost posibile datorită pregătirii fizice bune a concursanţilor, instruirii şi antrenamentelor desfăşurate în unităţile militare. Maior Alexandru JOSAN Sef Serviciul Relatii Publice Ministerul Apararii al R.Moldova