Vizualizări: 1608
Opinia CALM privind legea amalgamării voluntare: este un subiect sensibil, de interes public major și necesită o abordare profundă, fără grabă și cu dezbatere largă pentru ca legea să fie îmbunătățită!
9 Iunie 2023 — În contextul adoptării de către Parlament în prima lectură a Legii privind amalgamarea voluntară a primăriilor, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) vine cu următoarele precizări: amalgamarea voluntară reprezintă doar un instrument care, în anumite condiții, ar putea produce efecte pozitive și să fie aplicat de către unele colectivități locale prin unificarea structurilor sale administrative în vederea consolidării capacităților și posibilităților economice, financiare, umane, sociale, culturale etc., în vederea creșterii calității serviciilor publice și a vieții cetățenilor din mediul rural/urban din Republica Moldova. Însă, acest instrument nu este și nu trebuie privit ca unul exclusiv și prioritar, care poate asigura o mai bună funcționare a unei APL/colectivități locale prin cooperare cu altele. El trebuie privit doar ca unul dintre altele instrumente oferite colectivităților locale și alături de astfel de instrumente precum cooperarea intermunicipală, asociațiile de dezvoltare intercomunitare, delegarea de competențe și servicii, polurile de creștere etc. Mai mult, amalgamarea (unificarea) voluntară a APL de nivelul 1 NU trebuie și nu poate substitui sau înlocui procesul de descentralizare administrativă și financiară. Amalgamarea (unificarea) voluntară este doar unul din instrumentele care pot contribui la creșterea capacității administrative.
Credem că anume în cadrul unor astfel de abordări complexe, logice și inclusive, urmează a fi privită și încadrată amalgamarea/unificarea voluntară. Astfel va fi diminuată posibilitatea ca acest subiect/instrument să fie politizat, scos din context și blocat. Totodată, atragem atenția că in condițiile actuale ale Republicii Moldova și pentru ca acest mecanism să devină unul funcțional este necesară o analiză profundă a tuturor elementelor/factorilor care pot influența acest proces, precum și de evaluat din start impactul și consecințele posibile asupra colectivităților locale care vor decide să utilizeze acest instrument. Probabil s-ar impune și o pilotare în baza localităților care deja și-au manifestat acest interes. De asemenea, este foarte important ca factorii decizionali/guvernamentali să vină cu o viziune foarte clară, reală, de acțiuni concrete și consistente privind stimulentele și generarea unor efecte pozitive rapide. Astfel ca să ne asiguram cu toții că scopurile și obiectivele declarate și urmărite prin acest instrument sunt reale, realizabile, benefice, pozitive și conectate la realități.
CALM a prezentat opinia sa asupra proiectului dat de lege, a participat la discuții cu factorii decizionali/guvernamentali privind acest proiect de lege. Au fost prezentate o serie de aspecte problematice, care au fost în fond menționate și în cadrul discuțiilor din Parlament. Unele din propunerile CALM au fost luate în considerație și proiectul dat de lege a fost îmbunătățit. Totodată, au rămas mai multe aspecte și elemente ale proiectului dat care rămân fără răspunsuri, necesită a fi discutate și îmbunătățite pentru lectura a doua a legii.
În acest sens și luând în considerație interesul public deosebit pentru acest subiect și proiect de lege, considerăm necesar de a fi organizate dezbateri mai largi pe platforma guvernamentală și parlamentară, pentru a fi clarificate toate aspectele și elementele neclare . Astfel ca și acest instrument de unificare a eforturilor mai multor colectivități locale să-și ocupe locul său meritat în rândul setului de instrumente oferite colectivităților locale și APL care doresc și decid să-și unifice potențialul său economic, financiar și uman, în vederea rezolvării mai eficiente a problemelor cetățenilor. Considerăm că procesul de adoptare a acestui proiect de lege nu trebuie grăbit, că există suficient timp pentru a organiza un proces larg de discuții tematice pe cele mai importante elemente și aspecte ale proiectului dat. Acest lucru ne va permite tuturor, dar în primul rând autorilor/Guvernului, să obținem o imagine generală mai clară asupra tuturor aspectelor problematice și elementelor care trebuie luate în considerație, pentru a evita discreditarea acestui mecanism și asigurarea implementării lui efective.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33