Vizualizări: 1593
Douăzeci de primare au vizitat Budeștiul – localitatea la cârma căreia de mai bine de 30 de ani este o femeie!
22 Mai 2023 — Douăzeci de primare din mai multe zone ale Republicii Moldova au vizitat la 19 mai localitatea Budești, municipiul Chișinău, pentru a se inspira din activitatea unei dintre cele mai experimentate alese locale, Nina Costiuc, președintă de onoare a Rețelei Femeilor din cadrul CALM. Evenimentul cu genericul: „Participarea femeilor în procesele decizionale la nivel local și gestionarea crizei refugiaților" a fost organizat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și este parte a proiectului „Acordarea unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a femeilor primare, membre ale Rețelei femeilor din cadrul CALM", implementat cu suportul financiar al Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) din Moldova, finanțat de Suedia.
Gazda evenimentului, Nina Costiuc, a afirmat că asociația autorităților locale CALM a adunat sub aripa sa pe cei mai mulți primari din R. Moldova, iar evenimentul de la Budești demonstrează că schimbul de experiență este foarte important, fiind pus accentul pe faptul ca primarele să se cunoască între ele, dar să cunoască și activitatea colegelor cu mai multă experiență și să se poată inspira.
„M-am străduit ca fiecare participantă la acest eveniment să se simtă bine la Budești. Le-am arătat unele dintre proiectele implementate pentru dezvoltarea infrastructurii, cele mai importante obiecte socio-culturale. Recent a fost dat în exploatare un obiectiv actual, o clădire degradată a fost transformată într-un centru modern pentru persoanele vârstnice. Acest centru comunitar de zi a fost adaptat și pentru persoanele refugiate din Ucraina. De la începutul războiului, la Budești și-au găsit adăpost peste 250 de refugiați, preponderent femei și copii. Astăzi, în localitate avem 24 de cetățeni ai Ucrainei, 15 dintre aceștia fiind copii. Pe cei mici și pe adolescenți i-am integrat în activitățile Centrului pentru copii și tineret, iar maturii au multiple activități la centrul comunitar de zi pentru refugiați."
Pentru cei peste cinci mii de locuitori ai satului Budești există club de hipism, club sportiv de fotbal, terenuri sportive și de joacă, infrastructură socială, trotuare și drumuri reparate etc. Un alt proiect de anvergură lansat la Budești vizează gestionarea deșeurilor menajere din patru localități: Budești, Cruzești, Tohatin și Colonița. Urmează să construim un garaj, costurile estimative sunt de circa 8 milioane de lei. Sperăm că vom avea susținerea Consiliului municipal Chișinău și vom reuși să creăm toate condițiile necesare pentru întreprinderea intercomunitară care gestionează acest serviciu", explică Nina Costiuc. Potrivit alesei locale, tot ce trebuie să facem este să fim mai uniți, să transmitem din experiența noastră și să ne bucurăm de rezultate bune în toate primăriile Republicii Moldova.
Valentina Buzu, primara satului Peresecina, Orhei, vicepreședintă a CALM, este de părere că evenimentul organizat la Budești are o semnificație deosebită. „Aici am văzut cum o viață de om poate fi dedicată unei localități, Nina Costiuc fiind la al optulea mandat. Am aflat ce provocări pot apărea în activitatea de primară, am văzut cât de multe proiecte a adus Nina Costiuc în localitate, dar și care este impactul lor asupra dezvoltării satului și oamenilor. Proiectele economice implementate aduc venituri în bugetul primăriei, ceea ce permite administrației publice locale să investească mai mult în educație, domeniul social, infrastructură etc."
Svetlana Racul, primara comunei Boșcana, Criuleni, nu ratează nicio ocazie de a vizita localitatea Budești. „Preiau foarte multe practici de la Nina Costiuc, o primară de o mare calitate. Am vizitat edificii construite prin intermediul mai multor proiecte. Mi-a plăcut foarte mult centrul comunitar de zi, construit în doar jumătate de an și amenajat pentru bătrânii din localitate și refugiații din Ucraina. Am fost impresionată de cât de multe activități sunt în cadrul acestui centru, oamenii învață limba engleză, brodează, croșetează, socializează. Tot la Budești este un minunat traseu turistic și îndemn locuitorii Republicii Moldova să vină în această localitate, una pitorească, cu oameni ospitalieri."
Aurelia Temciuc este primară de Bălceana, Hâncești și și-a dorit să o cunoască personal pe Nina Costiuc. „Îi urmăream activitatea pe rețelele de socializare și eram fascinată de tot ceea ce face. Am vrut să aflu cum reușește să aducă atât de multe investiții și de unde ia atât de multă forță pentru a realiza numeroasele obiective. Ne dorim să realizăm în localitățile noastre măcar jumătate din ce a reușit colega noastră de la Budești. Evenimentul organizat de CALM este foarte util, mai ales pentru primarele la primul mandat."
Larisa Corman, primară de Ciolocani, Telenești, de asemenea, a rămas impresionată de rezultatele colegei sale Nina Costiuc. „Rezultatele primarei de Budești ne uimesc, ne încântă și ne dau încredere că am putea și noi. Este primara care s-a gândit la toți locuitorii satului, de la cei mai mici și până la cei în etate. Am văzut atâtea lucruri frumoase încât m-am gândit că dacă toți primarii din R. Moldova ar fi la fel de harnici, nu ar mai spune nimeni că satele noastre sunt pe cale de dispariție."

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33