Nume
Parola
Vizualizări: 2719
Peste 15 mii de locuitori din 8 localități a raionul Hîncești vor avea acces îmbunătățit la sistemul de aprovizionare cu apă
27 Iulie 2022 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Consiliul Raional Hîncești și SA „Darnic-gaz" au semnat astăzi, 27 iulie, 2022, contractul de antrepriză în cadrul proiectului „Construcția sistemelor de aprovizionare cu apă și sanitație a localităților din lunca rîului Prut, raionul Hîncești, Etapa I".

Acest proiect de dezvoltare este planificat pentru implementare în decurs de 36 de luni și prevede construcția a 143,5 km de rețele de apeduct, a trei Turnuri, a unui Rezervor de apă potabilă și unui Castel de apă, precum și construcția a două Stații de pompare a apei.

Astfel, în urma acestor activități, circa 15 mii de locuitori din Comunele Cotul Morii, Ivanovca, Mirești, satele Bujor, Cățeleni, Leușeni, Nemțeni și Obileni din raionul Hîncești, amplasate în Lunca râului Prut, vor avea acces îmbunătățit la sistemul de aprovizionare cu apă.

Acest proiect va contribui la ameliorarea stării actuale, dar și la apariția unor elemente noi ale infrastructurii de bază pentru creșterea standardelor de trai și vor fi create premise pentru dezvoltarea durabilă și atragerea investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Centru.

Pe termen lung, de serviciile calitative de aprovizionare cu apă și sanitație, în baza activităților planificate, va beneficia întreaga populație din aria nemijlocită a proiectului, precum și din localitățile cooptate în extinderea lui ulterioară. Astfel, autoritățile își propun să crească nivelul de acces la servicii de apă și sanitație de calitate, pentru toți locuitorii regiunii.

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de antrepriză, constituie 60 055 662.65 lei, dintre care 90% din cheltuieli vor fi acoperite din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, iar alte 10% reprezintă contribuția aplicantului.