Vizualizări: 3866
Au fost semnate noi contracte de antrepriză și de achiziționare a serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor, în valoare de 8,02 mln lei, pentru implementarea proiectului „Sângerei – orașul incluziunii teritoriale”
Bălți, 20 Aprilie 2022 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Primăria orașului Sângerei și SA „Drumuri-Bălți” au semnat un contract de antrepriză în cadrul proiectului de infrastructură „Sângerei – orașul incluziunii teritoriale”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Ceremonia de semnare a contractului a avut loc miercuri, 20 aprilie 2022, în incinta ADR Nord.
Conform contractului, în decurs de cinci luni, SA „Drumuri-Bălți” s-a angajat să execute în orașul Sângerei următoarele lucrări: să efectueze lucrări de reconstrucție / amenajare în perimetrul blocurilor locative din str. A. Crihan, nr. 2, 4, și str. Independenței, nr. 127, 12, să efectueze lucrări de reconstrucție / amenajare în perimetrul blocurilor locative din str. Independenței, nr. 128, 140, 142, să reconstruiască și să paveze spațiul pietonal pe segmentul străzilor T. Nencev – A. Mateevici.
„Antreprenorul urmează să execute lucrările specificate în contractul de antrepriză în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice”, susține directorul ADR Nord, Maria Prisacari.
Valoarea contractului de antrepriză încheiat cu SA „Drumuri-Bălți” constituie 7,96 milioane de lei.
Acesta este al doilea contract de antrepriză semnat în cadrul proiectului. Primul contract de antrepriză, în valoare de 6,76 milioane de lei, a fost semnat de ADR Nord, Primăria orașului Sângerei și SRL „Primaterax-Nord” săptămâna trecută. Valoarea ambelor contracte de antrepriză constituie 14,72 milioane de lei, contribuția Primăriei orașului Sângerei fiind de 10%.
Tot astăzi, în cadrul aceluiași eveniment, au fost semnate două contracte pentru achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică în cadrul proiectului „Sângerei - orașul incluziunii teritoriale". Cele două contracte au fost semnate de ADR Nord și Primăria orașului Sângerei cu SRL „Helicecom-Nord” SC, cu ofertele contractuale în valoare de 54.647 de lei și, respectiv, 63.898 de lei.
În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Sângerei – orașul incluziunii teritoriale”, depus de Primăria orașului Sângerei în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea competitivității regiunii.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33