Nume
Parola
Vizualizări: 2633
CALM a mediat identificarea unor soluții în procesul de depersonalizare a actelor administrative de către secretarii Consiliilor locale
14 Iulie 2021 — Circa 300 de secretari ai Consiliilor locale au participat în cadrul ședinței online cu genericul „Corectitudinea depersonalizării actelor administrative plasate în Registrul de stat al actelor locale". Evenimentul a fost organizat la inițiativa Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Cancelaria de Stat și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP). Subiectul devenise unul arzător în contextul în care în plină campanie electorală au fost inițiate controale privind corectitudinea depersonalizării actelor administrative plasate în Registrul de stat al actelor locale (RSAL), iar identificarea unor soluții ce ar facilita activitatea secretarilor devenise una stringentă.

Printre problemele cu care se confruntă în activitatea lor, secretarii Consiliilor locale au vorbit despre existența unor viziuni contradictorii ale specialiștilor din cadrul CNPDCP și Cancelariei de Stat referitor la datele cu caracter personal ce urmează a fi depersonalizate. „Pozițiile diverse ale specialiștilor din cadrul CNPDCP și Cancelariei de Stat creează confuzii și o interpretare diferită a datelor cu caracter personal ce urmează a fi depersonalizate", a menționat Svetlana Mitrofan, secretarul Consiliului local din Grozești, Nisporeni, președintele Rețelei Secretarilor din cadrul CALM.

O altă îngrijorare a acestei categorii de funcționari din cadrul APL este că termenul de executare pentru corectarea erorilor admise în procesul de depersonalizare a actelor administrative plasate în RSAL, impus de Cancelaria de Stat, este forte restrâns, doar 10 zile pentru toate actele emise în ultimii 2,5 ani, asta în condițiile în care majoritatea secretarilor au fost implicați în activitatea comisiilor electorale. Astfel, secretarii Consiliilor locale fie riscă să fie amendați, fie trebuie să activeze în afara orelor de muncă pentru a reuși să elimine unele eventuale lacune.

Totodată, secretarii Consiliilor locale au vorbit despre necesitatea organizării unor instruiri în cadrul cărora să fie explicat clar ce fel de date cu caracter personal urmează a fi depersonalizate, în funcție de actele administrative ce urmează a fi plasate în Registrul de stat al actelor locale.

Un alt subiect abordat a vizat termenul de cel mult 5 zile pentru a include deciziile Consiliului în Registrul de stat al actelor locale. „Avem prea puțin timp la dispoziție. Programul din registru calculează inclusiv zilele de odihnă. Astfel, în multe cazuri avem la dispoziție doar 3 zile lucrătoare. Dacă vorbim despre anumite ședințe ale Consiliului, atunci nicidecum nu se reușește încadrarea în termen, iar programul le clasifică ca publicate cu întârziere, ceea ce nu este corect și diminuează din rezultatul activității noastre", a afirmat Mircea Morari, secretarul Consiliului municipal din Edineț.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui și-a exprimat speranța că se va ajunge la identificarea unor soluții comune, o propunere în acest sens fiind necesitatea de a exclude prevederea cu privire la publicarea actelor administrative cu caracter individual. „Actele administrative cu caracter individual ar trebui să fie incluse în Registrul de stat al actelor locale (RSAL) numai în scopul verificării legalității acestora. Astfel va fi redus volumul de activități aferente depersonalizării actelor administrative cu caracter individual."

Secretarul general adjunct al Guvernului Adrian Ermurachi a fost de părere că este nevoie de anumite intervenții imediate. „Scopul nostru nu este de a aplica amenzi, dar de a elabora un ghid metodologic ce ne-ar ajuta să interpretăm corect actul normativ."

Reprezentanții Cancelariei de Stat au căzut de acord asupra necesității extinderii termenului de executare pentru corectarea erorilor admise în procesul de depersonalizare a actelor administrative plasate în RSAL în perioada 2018-2021; necesității perfecționării Registrului de stat al actelor locale (RSAL), inclusiv a aplicației de depersonalizare a datelor cu caracter personal; elaborării unei Instrucțiuni/unui Ghid în care să fie expuse concret care sunt datele cu caracter personal ce urmează a fi depersonalizate, în dependență de actele administrative ce urmează a fi plasate în Registrul de stat al actelor locale; identificării unor soluții privind depersonalizarea actelor administrative cu caracter individual; organizării unor instruiri și diseminarea bunelor practici de către Oficiile Teritoriale ale Cancelariei de Stat care nu au înregistrat multiple erori în procesul de depersonalizare a actelor administrative.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă