Nume
Parola
Vizualizări: 2138
Primarul municipiului Edineț Constantin Cojocaru: „Am venit câte unu-doi reprezentanți ai primarilor din fiecare raion să spunem în fața Ministerului Finanțelor și Guvernului NU plafonării”
30 Noiembrie 2020 — Primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM Constantin Cojocaru s-a întrebat în cadrul protestului organizat de CALM împotriva inițiativei Guvernului de a plafona taxele locale, dacă aleșii locali merită o asemenea atitudine și imixtiune a puterii centrale în autonomia locală. „Eu sunt primar care reprezint 20 000 de cetățeni. Aici sunt și primarii de Strășeni, Cricova, Căușeni, Drochia, Râșcani, Sângerei, Rezina etc. Oare merităm noi o astfel de atitudine? Oare comunitățile noastre merită ca noi, în loc să lucrăm acolo, pentru cetățeni, să fim nevoiți să venim să ne cerșim drepturile? Oare merită Republica Moldova ca politica să o facă „funcționărașii” sau trebuie făcută de aleșii locali, raionali și centrali, respectând anumite principii și rigori? Oare merităm imixtiunea puterii centrale în cea locală, în condițiile în care comunitățile locale abia-abia respiră, iar cetățenii cer apă, drumuri, iluminare, instituții locale funcționale etc? Oare merităm o astfel de atitudine din partea puterii centrale? Eu cred că NU și am venit câte unu-doi reprezentanți ai primarilor din fiecare raion să spunem acest NU în fața Ministerului Finanțelor.”

Potrivit primarului de Edineț, prezența primarilor la protestul organizat în fața Ministerului Finanțelor și Guvernului este încă o dovadă că nu există dialog dintre puterea centrală și cea locală. „Sunt primar la al patrulea mandat, colegul meu de la Cricova este la al nouălea mandat etc, oare am meritat noi ca „funcționărașii” Ministerului Finanțelor și nu doar, să aibă o asemenea atitudine?”

Constantin Cojocaru a afirmat că plafonare înseamnă să-l aduci la același nivel pe micul antreprenor și pe rechinul cel mare. „Nu este posibil să pui businessul mare pe aceeași treaptă cu proprietarul unei mici afaceri. Nu cunoaște mai bine funcționarul de la Ministerul Finanțelor ce se întâmplă în comunitățile noastre, la Edineț, Strășeni, sud, nord sau centru. Am venit să spunem cu vehemență NU acestei inițiative, să spunem că primarii reprezintă poporul, ei sunt aleși prin vot direct.”

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă