Vizualizări: 1804
Vladislav Cociu: „Deși orașul Ștefan Vodă este unul dintre cele mai afectate de coronavirus, avem senzația că suntem ai nimănui”
1 Aprilie 2020 — În raionul Ștefan Vodă peste 30 de persoane au fost testate pozitiv cu coronavirus, doar în oraș fiind confirmate 11 cazuri. Deși mai multe persoane au revenit de peste hotare, deocamdată în Ștefan Vodă există o singură sursă de infecție cauzată în urma pelerinajului unui grup de enoriași la o mănăstire din Ucraina. Președintele raionului Ștefan Vodă a fost, de asemenea, diagnosticat cu COVID-19. Toți reprezentanții Consiliului raional s-au autoizolat la domiciliu. Primarul orașului Ștefan Vodă, vicepreședintele CALM Vladislav Cociu susține că primăria rămâne pe poziții și alături de medici și polițiști vor încerca să față acestei provocări.
„Putem să ne salvăm doar dacă ne izolăm”
Primarul orașului Ștefan Vodă spune că încă la 11 martie a fost convocată ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. „De la 16 martie am închis, practic, orașul, doar că nu putem utiliza sintagma „carantină”, deoarece este nevoie de hotărârea Comisiei pentru Situații Excepționale de la nivel central. Numai dacă ne izolăm putem să ne salvăm, iată de ce am emis o hotărâre prin care am restricționat traficul rutier dar și deplasarea cetățenilor prin oraș.” Astfel, APL împreună cu Inspectoratul de Poliție au instituit trei posturi mobile la intrările principale în oraș, iar la intrările secundare au fost instalați piloni din beton.
Autoritățile locale împreună cu personalul medical monitorizează persoanele care au fost în contact cu cele infectate
La Ștefan Vodă există o echipă formată din reprezentanți ai APL care sunt în prima linie alături de medici și polițiști. „Am fost nepregătiți, fără echipament special, fără măști, fără mănuși, cu toate acestea am mers la cetățeni pentru a-i sesiza despre acest pericol și a-i ruga să stea acasă.” Între timp, primăria orașului Ștefan Vodă a încheiat contracte cu unii producători locali pentru a fi procurate mai multe măști. „Cetățenii din oraș, de asemenea, au fost receptivi și și-au manifestat disponibilitatea să ne ajute, cu susținerea băștinașilor a fost deschis un cont pentru ca cei care au posibilitatea să contribuie la adunarea fondurilor necesare în această situație. Avem în oraș niște oameni extraordinari, mulți și-au manifestat intenția de a fi voluntari pentru a-i ajuta pe cei aflați în dificultate.” Vladislav Cociu a menționat că și unii agenți economici se gândesc la oamenii în vârstă și sunt dispuși să-i susțină cu produse alimentare. „Am vorbit la telefon cu o bună parte dintre oamenii în etate și i-am întrebat dacă nu au probleme de sănătate sau dacă au ce mânca. Unii ne-au sugerat să le oferim măcar câte o pâine. Astfel, cu susținerea agenților economici am ajutat o parte dintre acești cetățeni.”
Întrebat dacă primesc ajutor din partea autorităților centrale, Vladislav Cociu a răspuns că deși orașul Ștefan Vodă este unul dintre cele mai afectate din Republica Moldova, totuși senzația este că sunt ai nimănui. „Am încercat să discutăm prin mesaje cu Ministrul Sănătății dar nu ne-a răspuns nici până astăzi. Am vorbit cu consilierii domnului premier și cred că a fost transmis mesajul nostru. Deocamdată, de la centru am primit doar indicații și instrucțiuni. Mulțumim medicilor și poliției care acum muncesc foarte mult.”
Edilul de la Ștefan Vodă susține că toate neregulile despre care s-a vorbit pe parcursul anilor în cadrul CALM acum ies la suprafață. „De exemplu, biserica despre care se scrie că este a orașului Ștefan Vodă, de fapt, aparține teritoriului administrativ al satului Volintiri, fiind situată pe loturile din întovărășirile pomicole, în suburbia orașului nostru. În orașul Ștefan Vodă sunt înregistrate trei biserici, cea care a organizat acest pelerinaj ar fi a patra. Acești oameni care locuiesc în întovărășirea pomicolă sunt ai noștri, dar se află pe teritoriul administrativ al altei localități și impozitele le plătesc în altă parte. Cu toate acestea, toată povara și responsabilitatea este acum pe umerii APL din orașul Ștefan Vodă”.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33