Nume
Parola
Vizualizări: 2626
Proiectele de mediu și dezvoltare regională continuă să fie susținute de partenerii europeni
Chișinău, 11 Iulie 2019 — Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, a avut miercuri, 10 iulie, o întrevedere cu directorul Biroului de cooperare al Elveţiei în Republica Moldova, Caroline Tissot, și șeful Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice a Agenției Austriece de Dezvoltare (ADA), Alexander Karner.

Ministrul Georgeta Mincu a salutat interesul partenerilor de dezvoltare pentru implicarea în soluționarea problemelor principale din sectorul gestionat: „Domeniu de activitate al ministerului este foarte vast și necesită investiții financiare semnificative, de aceea este imperios necesar un dialog continuu și deschis cu partenerii de dezvoltare principalii, dar și actori din sector în scopul asigurării distribuirii raționale și echitabile a resurselor financiare disponibile”.

În cadrul întrevederii, Caroline Tissot a informat despre cooperarea bilaterală fructuoasă în domeniul protecției mediului și a menționat: „Chiar dacă alimentarea cu apă și sanitație nu se mai regăsește printre domeniile prioritare de intervenție ale Confederației Elvețiene pentru Republica Moldova, finalizarea cu succes a proiectelor în curs din acest sector este o prioritate pentru Biroul de cooperare al Elveţiei”.

În același context, a fost reiterată necesitatea semnării Amendamentului la Acordul dintre Ministerul Mediului al Republicii Moldova, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare privind implementarea Proiectului „Consolidarea cadrului instituțional în sectorul alimentării cu apă și sanitație din Republica Moldova” (faza 01).

Totodată, Alexander Karner a menționat că sectorul alimentării cu apă și canalizare rămîne a fi unul prioritar pentru Agenția Austriacă de Dezvoltare și a asigurat suportul și implicarea acestora în soluționarea principalelor provocări în domeniu.

În cadrul aceleiași întrevederi, a fost făcută o prezentare succintă a Raportului de performanță a sectorului de apă din Republica Moldova, care se vrea a fi un instrument de monitorizare și evaluare a realizărilor și provocărilor sectorului și va contribui la consolidarea planificării interne a instituțiilor sectoriale, inclusiv prin asigurarea transparenței alocărilor bugetare și fundamentarea deciziilor de management în baza performanțelor atinse

www.madrm.gov.md