Nume
Parola
Vizualizări: 3224
Agenția de Dezvoltare Regională Nord va coopera cu Programul „Comunitatea Mea” al USAID
Chișinău, 6 Martie 2019 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord va coopera cu Programul „Comunitatea Mea” al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), implementat de IREX. În acest sens, directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii, și directorul Programului „Comunitatea Mea", Christoper Kaczmarski, au semnat miercuri, 6 martie a.c., la Chișinău, un memorandum de înțelegere. Părțile își propun astfel să își consolideze cooperarea în domeniul dezvoltării regionale și stimulării inițiativelor de cooperare intercomunitară.

În cadrul evenimentului de semnare a memorandumului, directorul Vitalii Povonschii a menționat că ADR Nord va susține activ inițiativele Programului „Comunitatea Mea” la nivel regional, întrucât acestea sunt în concordanță cu prioritățile politicii de dezvoltare regională, implementată de Agenție, precum și cu prioritățile localităților selectate din Regiunea de Dezvoltare Nord.

La rândul său, directorul Programului „Comunitatea Mea”, Christopher Kaczmarski, și-a exprimat gratitudinea pentru susținerea de care se bucură programul din partea ADR Nord, subliniind, în același timp, că ADR Nord poate miza pe susținere din parte Programului pentru impulsionarea dezvoltării economice a comunităților din nordul Moldovei.

Precizăm că trei comunități din Regiunea de Dezvoltare Nord au fost selectate pentru a deveni partenere ale Programului „Comunitatea Mea”. Este vorba de satul Gribova (raionul Drochia), comuna Bilicenii Vechi (raionul Sângerei), comuna Obreja Veche (raionul Fălești). Comunități vor beneficia de asistență din parte USAID prin intermediul Programului „Comunitatea Mea” pentru a-și consolida capacitățile și implementa un proiect de infrastructură în valoare de 60.000 de dolari SUA.

Lansat în luna mai 2018, Programul „Comunitatea Mea” al USAID, cu o durată de implementare de 5 ani, își propune să susțină autoritățile publice locale pentru a asigura o guvernare mai eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni. Proiectele ce urmează a fi finanțate se vor încadra în două categorii majore: proiecte comunitare și inter-municipale cu implicarea a 3-5 comunități. Programul va oferi finanțare de până la 500.000 de dolari USD pentru un singur proiect inter-municipal de infrastructură. Proiectele care au un impact asupra unui număr larg de beneficiari, precum și cele care vor contribui la atragerea surselor suplimentare de finanțare vor fi încurajate și sprijinite.

www.adrnord.md