Nume
Parola
Vizualizări: 2677
Centrul de sănătate „Anatolie Manziuc” din Drochia s-a schimbat la față
Drochia, 6 Decembrie 2018 — Centrul de sănătate „Anatolie Manziuc” din orașul Drochia, care deservește circa 30 de mii de cetățeni din orașul Drochia și alte zece sate din raionul omonim, a devenit mai eficient din punct de vedere energetic grație unui proiect implementat de ADR Nord. Lucrările de renovare și termoizolare a edificiului au fost finalizate cu două luni mai devreme de termenul de 12 luni planificat.

Joi, 6 decembrie, a avut loc evenimentul de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului. Autoritățile locale, reprezentanții ADR Nord și responsabilii de renovarea instituției medicale au analizat calitatea lucrărilor executate. S-a convenit ca, până în data de 30 aprilie 2019, operatorul economic care a executat lucrările să ia în considerare toate observațiile documentate de către membrii comisiei de inspectare.

„Am reușit să îmbunătățim accesul la asistența medicală calitativă în cadrul sistemului de sănătate al raionului Drochia. Impactul proiectului deja se face simțit în privința reducerii consumului de energie termică. Proiectul va contribui considerabil la eficientizarea energetică a Centrului de sănătate, la îmbunătăţirea serviciilor de diagnosticare medicală și la ameliorarea indicatorilor de sănătate în regiune. Totodată, mizăm pe promovarea și sporirea nivelului de conştientizare a beneficiarilor proiectului în privința eficienţei energetice”, a relevat directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii.

Șeful Secției managementul proiectelor în cadrul ADR Nord, Constantin Bândiu, a comunicat participanților la eveniment că la Centrul de sănătate din Drochia au fost executate lucrări de termoizolare a pereților exteriori și au fost înlocuite ferestrele și ușile exterioare. Acoperișurile blocurilor A și B au fost reconstruite și termoizolate, iar acoperișul blocului C a fost termoizolat.

Valoarea totală a proiectului de renovare a Centrului de sănătate „Anatolie Manziuc” din Drochia prin eficientizare energetică se cifrează la 9,7 milioane de lei, alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.

www.adrnord.md