Nume
Parola
Vizualizări: 2563
ADR Nord, MSPL/GIZ și autorități locale identifică soluții pentru depășirea provocărilor din sectorul Managementul deșeurilor solide în raioanele Fălești, Glodeni și Râșcani
Fălești, 20 Februarie 2018 — Modalitățile de sprijin în soluționarea problemelor de gestionare a deșeurilor solide a fost tema unei ședințe de consultare ce a întrunit luni, 19 februarie, autorități publice locale din raioanele Fălești, Glodeni și Râșcani. Evenimentul a fost organizat de ADR Nord cu suportul Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Loca în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în incinta Consiliului raional Fălești.

În cadrul ședinței de consultare, a fost prezentată Politica în domeniul Managementul deșeurilor solide (MDS) și obligațiile autorităților locale în implementarea acesteia. Aleșii locali de ambele niveluri și prestatorii de servicii din cele trei raioane au semnalat provocările din domeniu.

Specialiștii ADR Nord și experții MSPL/GIZ au luat act de așteptările și necesitățile autorităților locale privind suportul tehnic pentru îmbunătățirea situației în sectorul MDS. Ei au facilitat discuțiile între participanți, prezentând totodată informații relevante despre starea actuală în sectorul MDS în Regiunea de Dezvoltare Nord. De asemenea, specialiștii ADR Nord și experții MSPL/GIZ s-au referit la acțiunile care se întreprind în vederea soluționări problemelor de mediu. Ei au vorbit despre politica Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) în domeniul MDS și despre obligațiunile autorităților locale în implementarea acestei politici. În context, s-a făcut referință la documentele de politici și cadrul normativ existent în domeniu. Totodată, s-a specificat că, în scopul implementării politicilor de mediu, a soluționării problemei deșeurilor și prestării către populație a unor servicii moderne și calitative de salubrizare, la nivel de regiune a fost creată, cu suportul GIZ, o Comisie regională sectorială în domeniul MDS, ai cărei copreședinți sunt Silvia Nicolaescu, din partea MADRM, și Victor Cimpoieș, directorul executiv al Asociației obștești „Cutezătorul” din Fălești.

Detalii despre starea actuală a sectorului MDS în raioanele Fălești, Glodeni și Râșcani, precum și pașii ce urmează a fi întreprinși pentru depășirea dificultăților, a prezentat Tamara Guvir, expertă GIZ în domeniul MDS. Printre cele mai stringente probleme atestate în sectorul MDS, Tamara Guvir a menționat insuficiența spațiilor de depozitare, lipsa depozitelor temporare, insuficiența mijloacelor financiare, cooperarea intermunicipală slabă și insuficiența acoperirii cu servicii, precum și informarea nesatifăcătoare a populației despre neachitarea taxelor pentru deșeuri și impactul deșeurilor necolectate asupra sănătății oamenilor.

Denis Parea, consultant național în servicii publice locale MSPL/GIZ, a precizat că echipa de consultanți și experți ai MSPL/GIZ e dispusă, prin intermediul Comisiei regionale sectoriale în domeniul MDS, să ofere suport privind elaborarea documentației de proiect, sporirea capacității operatorilor, organizarea instruirilor privind introducerea taxelor/tarifelor locale pentru gestionarea deșeurilor, adoptarea unor măsuri de sensibilizare a populației etc.

După ședința de consultare, participanți la întrunire au efectuat o vizită în teren la stația de sortare a deșeurilor din orașul Fălești.

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

www.adrnord.md