Nume
Parola
Vizualizări: 3747
Ședința comună privind identificarea noilor idei de proiecte și parteneri
14 Septembrie 2017 — Specialiștii ADR Centru împreună cu reprezentanți ai Asociației de Cooperare Tranfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos” au organizat, la sediul ADR Centru, o ședință comună de lucru. Scopul acestei ședința a fost dezvoltarea ideilor de proiecte relevante pentru concursul de propuneri de proiecte din cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova, care urmează a fi lansat în timpul apropiat. La ședința au participat reprezentanți ai administrațiilor publice locale, ai instituțiilor de cultură și ONG-uri din Regiunea de Dezvoltare Centru.

Partea română s-a arătat interesată de identificarea a noi parteneri de proiect în vederea implementării proiectelor comune în cadrul acestui program: „Suntem dispuși să punem la dispoziția partenerilor din MD experiența și cunoștințele noastre în atragarea și managementul fondurilor europene”.

Prin intermediului Programului vor fi finanțate proiecte comune, identificate și implementate între parteneri din Republica Moldova și România (județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați), în domeni precum; educație, cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, promovarea culturii și conservarea patrimoniului istoric local, îmbunătățirea accesibilității regiunilor, dezvoltarea transportului și rețelelor de comunicare, precum și soluționarea provocărilor comune în domeniul siguranței și a securității.Bugetul proiectelor constă din contribuția UE (grant) în valoare totală de 81 mil. Euro și co-finanțarea oferită de partenerii proiectelor. Contribuția UE (grantul) pentru proiect este de maxim 90% din costurile totale eligibile ale proiectului. Valoarea maximă a grantului este cuprinsă între 50.000 - 2.000.000 Euro, în funcție de domeniu.