Vizualizări: 3432
Experți GIZ și membri ai CRD Centru au discutat astăzi proiectul Regulamentului-cadru de funcționare a viitoarelor comisii de specialitate din cadrul CRD Centru
17 Februarie 2017 — Agenția de dezvoltare regională (ADR) Centru a găzduit astăzi ședința de lucru care s-a desfășurat cu scopul consultării proiectului Regulamentului de funcționare a viitoarelor comisii regionale sectoriale în Regiunea Centru. Ședința face parte din activitățile de consolidare a capacităților Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare, inițiate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova".
Astfel, la Ialoveni s-au adunat reprezentanții GIZ Moldova, trei din cei șapte membri ai grupului de lucru desemnați de CRD Centru la ședința din 26 ianuarie a.c., precum și specialiști din cadrul ADR Centru. Cei prezenți au discutat pe marginea regulamentului de funcționare a comisiilor regionale sectoriale, care urmează a fi create în cadrul Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru.
Participanții la ședință au discutat aspecte ce țin de ponderea decizională a viitoarei comisii, de atribuțiile secretariatului acestor comisii, eventuala oportunitate și mecanismul de compensare a cheltuielilor suportate de membrii comisiilor respective, precum și alte nuanțe ce țin de componența viitoarelor comisii și mecanismele de luare a deciziei și de convocare a ședințelor.
Petru Veveriță, consultant național GIZ, a menționat că aceste CRS-uri nu reprezintă unica soluție de fortificare a capacităților CRD, însă prin aceste comisii se va acorda asistența (expertiza) tehnică necesară. Totodată, dl Veveriță a accentuat că intențiile GIZ de a acorda suport membrilor CRD sînt foarte serioase, dar succesul acestei intenții depinde în mare parte de dorința și activismul membrilor.
Crearea grupurilor de lucru sectoriale a fost necesară în urma analizei situației actuale au scos în evidență asemenea probleme ca posibilitatea redusă a membrilor CRD Centru de a lua anumite decizii, nivelul redus de implicare și lipsa motivării pentru participare, lipsa resurselor financiare pentru dezvoltarea capacităților, conlucrarea insuficientă a Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare cu instituțiile la nivel central și local. Participanții la ședință au menționat și despre faptul că absenteismul pronunțat al membrilor CRD de la ultimele ședințe este motivat de mai mulți factori ce vizează atît aspectul financiar, cît și cel politic.
Noile structuri care se preconizează a fi formate vor avea drept atribuții examinarea și aprobarea criteriilor și priorităților dezvoltării regionale; promovarea proiectelor regionale în rîndul donatorilor și investitorilor; examinarea, cu suportul experților independenți specializați, a portofoliului de proiecte, a diferitor studii, analize și recomandări pentru cristalizarea unei viziuni regionale privind dezvoltarea sectorului respectiv.
După redactarea și completarea proiectului Regulamentului-cadru de funcționare a comisiilor de specialitate și grupurilor de lucru în baza propunerilor venite din partea participanților la ședință, acesta va fi propus pentru consultare și aprobare tuturor membrilor Consiliului Regional de Dezvoltare Centru la ședința următoare.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33