Vizualizări: 4146
Libertatea pentru prizonierii de conştiinţă în Belarus!
Chişinău, 18 Februarie 2011 — Astăzi Amnesty International Moldova şi ACI Hyde Park au pichetat Ambasada Republicii Belarus, cerând ca mai mulţi prizonieri de conştiinţă deţinuţi după alegerile prezidenţiale în Belarus, de acum două luni, să fie imediat eliberaţi sau să li se asigure un proces de judecată echitabil. Activiştii pentru drepturile omului au colectat semnături de la trecători pe petiţia respectivă adresată conducerii Republicii Belarus, şi care urmează a fi înmânată ambasadorului belarus din Moldova.
Drept urmare a protestelor post-electorale paşnice din Minsk, capitala R. Belarus, autorităţile acestei ţării au arestat circa 700 de persoane, majoritatea din acestea fiind condamnaţi la închisoarea pe termenul de până la 15 zile pentru infracţiuni administrative. Între timp, în jur de 40 de persoane, inclusiv şase ex-candidaţii prezidenţiali, activişti ai opoziţiei, comentatorii politici şi jurnalişti, au fost învinuiţi de organizarea „tulburărilor în masă” şi riscă o pedeapsă de până la 15 ani de puşcărie. Ieri a fost finalizat primul proces asupra unui activist care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu regim sever pentru presupuse „acte de huliganism”.
Amnesty International a declarat cel puţin 14 oameni în Belarus prizonieri de conştiinţă. Organizaţia consideră că aceste persoane şi-au exercitat dreptul la întruniri paşnice şi non-violente, şi sunt la moment intimidaţi, persecutaţi şi ameninţaţi de autorităţile belaruse numai în baza convingerilor politice exprimate.
„Au trecut două luni de la alegeri şi de la brutalitatea extremă de care au dat dovadă forţelor de ordine în Belarus. Încălcările flagrante ale drepturilor omului în aceasta ţara au şocat toata lumea”, - a spus Gheorghe Zugravu, Coordonator Campanii în cadrul Amnesty International Moldova. „Chiar dacă au trecut deja două luni asta nu înseamnă că lucrurile în Belarus s-au normalizat. Din contra, situaţia rămâne foarte gravă, în special pentru cei care acum riscă să rămâne după gratii pe parcursul următorilor 10-15 ani numai pentru că şi-au exprimat public şi paşnic nemulţumirea cu regimul politic existent”.
Mai multe acţiuni de solidaritate cu prizonierii de conştiinţă din Belarus au fost planificate săptămâna aceasta în Marea Britanie, Moldova şi Rusia.
Informaţii suplimentare
Raportul Amnesty International „Securitate, Pace şi Ordine? Încălcări după alegeri în Belarus” din 2 februarie 2011 documentează fărădelegile comise de forţele speciale în timpul protestelor din 19 decembrie 2010 şi după acestea. Protestul de seara pe 19 decembrie a fost dispersat cu forţă; protestatarii paşnici au fost arestaţi arbitrar, mulţi din ei fiind bătuţi cu cruzime în secţiile de poliţie sau chiar în stradă. Aşa-numiţii „organizatorii tulburărilor” sunt urmăriţi penal şi nu au acces la avocaţi şi familiile lor şi nu le este acordat ajutorul medical necesar.
Raportul în l. engleză: http://amnesty.org/en/library/asset/EUR49/003/2011/en/0d876db1-5cfb-423b-ac4f-a9a516f5d203/eur490032011en.pdf
Raportul în l. rusă: http://amnesty.org.ru/system/files/eur490032011ru.pdf
Adresa reprezentanţei Amnesty International în Republica Moldova: Chişinău, MD-2010, c/p 209. Tel. +373 22 83 58 08, tel./fax +373 22 22 99 66. Email: info@amnesty.md Web: www.amnesty.md

Autor: Amnesty International Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33