Vizualizări: 4345
Precizări despre noul regim de trecere a frontierei moldo-ucrainene
Chisinau, 13 August 2009 — Cu referire la noul regim de trecere a frontierei moldo-ucrainene, în conformitate cu modificările adoptate de către autorităţile Ucrainei, MAEIE face următoarele precizări.
Noul regulament, aprobat de către Serviciul de Grăniceri în baza Hotărârii nr. 445 a Cabinetului de Miniştri al Ucrainei, va intra în vigoare la 25 august 2009.
Conform documentului, cetăţenii Republicii Moldova vor fi obligaţi să confirme deţinerea mijloacelor financiare în mărime de 12600 hrivne ucrainene sau echivalentul acestei sume în valută convertibilă, care se presupune că va acoperi cheltuielile de şedere pe teritoriul statului vecin de la 1 zi - la 30 de zile, indiferent de durata şederii. Suma va fi confirmată prin numerar sau card bancar, prezentând extrasul de pe cont pentru ultimele 3 zile.
De asemenea, precizăm că noile reguli nu se extind asupra cetăţenilor Republicii Moldova care domiciliază în zonele limitrofe frontierei moldo-ucrainene, asupra copiilor pînă la 16 ani ce călătoresc împreună cu părinţii, persoanelor care deţin voucher turistic şi bilet tur-retur cu dată fixă. Potrivit declaraţiilor autorităţilor ucrainene, verificările vor fi efectuate selectiv.
In cazul în care cetăţenii Republicii Moldova vor întâmpină probleme la trecerea frontierei moldo-ucrainene, contactaţi următoarele subdiviziuni ale MAEIE:
Departamentul Afaceri Consulare: tel: 20 10 48, e-mail: consdep@mfa.md;
Ambasada Republicii Moldova la Kiev: tel: +38044 521 22 88; +38044 521 22 79; e-mail: kiev@mfa.md;
Consulatul Republicii Moldova la Odesa +38048 78 56 715), e-mail: odesa@mfa.md.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33