Nume
Parola
Vizualizări: 7089
Invenţiile moldoveneşti, împreună cu apa potabilă iodată aqua unIQa, apreciate cu demnitate la Geneva
Sângerei, 17 Aprilie 2009 — „Participarea Republicii Moldova în cadrul Forului Internaţional de Invenţii „37th International Exhibition of Inventions”, de la Salon International des Inventions din Geneva (Elveţia) a adus o lumină de speranţă pe fundalul instabilităţii economice şi politice din ţară. Rezultatele atinse bucură mult şi conferă încredere în potenţialul ştiinţific al ţării, în calitate de garant al inovaţiei şi dezvoltării” – aceasta este atitudinea savanţilor moldoveni care au prezentat lumii inventica autohtonă în cadrul înaltului forum ştiinţific de la Geneva care s-a desfăşurat în perioada 1 – 5 aprilie curent. Evenimentul a adus în palmaresul onorific al Republicii Moldova încă 3 Medalii de Aur, decernate pentru 3 din cele 12 invenţii ale portofoliului prezentat. Este un rezultat neverosimil pentru ţara noastră, un rezultat de 10+ pentru noi într-o asemenea competiţie sănătoasă cu peste 1000 de invenţii din întreaga lume. Imprevizibilă a fost Medalia de Aur (GOLD MEDAL) acordată apei potabile iodate aqua unIQa pentru originalitatea invenţiei „pour l’invention: Eaux minérales avec iode” de Preşedintele Salonului Jean-Luc Vincent şi Juriul Internaţional, prezidat de academicianul David Taji. Aceasta se întâmplă pentu prima oară în istoria ţării ca Republica Moldova să obţină o Medalie de Aur în cadrul celui mai prestigios forum de Invenţii de la Geneva. „Am anticipat rezultatul. Eram sigur că comisia de experţi va aprecia astfel originalitatea invenţiei apei iodate, dar am ţinut în mare secret şi am lăsat ca emoţiile spre final să-şi spună cuvântul. Surpriza a fost dublă pentru delegaţia noastră când am aflat că produsul prezentat de noi, împreună cu Medalia de Aur, a premit şi Premiul Coreea Special Prize decernat de Korea Invention Promotion Association KIPA pentru originalitatea invenţiei şi efortul meritoriu depus în crearea ei „for commending excellent efforts to create invention”. E important să menţionez că Special Prize se decernează de participanţi participanţilor la expozie şi nu de juriu. E un fel de fair play al participanţilor care, astfel, îşi exprimă simpatia faţă de invenţiile întâlnite şi în cadrul altor întruniri de asemenea avengură.” – a spus domnul Academician Aurelian Gulea, care a fost şi membru al Juriului Internaţional al Salonului de Inventică de la Geneva. Domnul Dr.Prof. Grigore Friptuleac, Şeful Catedrei Igienă a USMF „Nicolae Testimiţanu” şi conducătorul ştiinţific al studiului efectuat pentru crearea apei iodate aqua unIQa, şi-a împărtăşit emoţiile trăite de împlinirea succesului prezentării invenţiei în cadrul forului: ”Suntem mândri de medaliile primite şi de faptul că am reuşit să demonstrăm tuturor că există o diferenţiere valorică vădită dintre produsele prezentate de noi şi cele obişnuite de rutină, atât de des întâlnite pe piaţa autohtonă. Acest succes ne încurajează şi ne face să conştientizâm că am realizat ceva bun şi, totodată, că suntem abia la jumătatea drumului şi trebuie să continuăm să ne îmbunătăţim toate produsele autohtone, după modelul apei iodate aqua unIQa, care a fost meritoriu apreciată la evenimentul din Geneva”. Plăcută pentru noi a fost şi reacţia României (a cucerit surprinzător de multe medalii şi titluri onorifice) care nonformal şi-a manifestat simpatia faţă de colegii din Moldova menţionând: „au avut curajul şi au depus efortul, greu de măsurat, pentru crearea unor invenţii de talia aurului european pe substratul ştiinţei puţin finanţate din Republica Moldova.” Compania Gelibert, producătorul apei iodate aqua unIQa, se solidarizează cu savanţii care ne-au prezentat ţara lumii întregii în cadrul forului şi-şi exprimă simpatia şi respectul faţă de ei, în speranţa că în viitorul apropiat ştiinţa din Republica Moldova va beneficia de mai multă sustenebilitate. La mult şi la mai mare dragi Savanţi! VIVAT ACADEMIA!