Vizualizări: 1605
CALM își propune să consolideze cooperarea cu Asociațiile Municipalităților din Austria și Ucraina!
12 Iunie 2023 — Timp de câteva zile, 26 reprezentanți ai Asociației Austriece a Municipalităților din Austria și din Ucraina au vizitat localități din Republica Moldova, acolo unde au fost create servicii de pompieri voluntari care intervin în situații de risc, până la apariția pompierilor profesioniști. Obiectivul vizitei este consolidarea cooperării dintre comunitățile locale din Austria și Republica Moldova și includerea în această cooperare a comunităților locale ucrainene. Primarii din Ucraina sunt interesați să creeze asemenea servicii în comunitățile lor, iar colegii lor din Austria sunt dispuși să le facă donații autospeciale și să îi instruiască pe cetățenii ucraineni care vor dori să devină pompieri voluntari. Această inițiativă a fost implementată timp de câțiva ani în Republica Moldova, iar rezultatul cooperării dintre CALM și asociația austriacă „WeHelp" este vizibil în zeci de sate și orașe.
Joi, 8 iunie, comunitatea din Selemet, Cimișlia i-a întâmpinat pe oaspeții dragi din Austria și Ucraina. Primara Tatiana Badan, președintă a CALM, împreună cu pompierii voluntari și cei profesioniști au explicat cum a fost creat serviciul de pompieri voluntari, cum funcționează acesta și cum se intervine în situații de urgență.
„Pentru localitatea Selemet astăzi este o zi deosebită, deoarece ne vizitează Hans Cohler, fost primar din Austria, un bun prieten al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și al satului nostru, datorită căruia a fost inițiat acest minunat proiect. Alături de noi a fost și Excelența Sa, Ambasadoarea Austriei în R. Moldova, Dna Stella Avallone," ne explică președinta CALM, Tatiana Badan.
Primara de Selemet a menționat că Serviciul de pompieri voluntari din localitatea sa a fost implementat în anul 2018, susținut de asociația din Austria We Help. Localitatea Selemet a beneficiat de o autospecială, iar pompierii voluntari au fost instruiți de către colegii lor din Austria. În rezultatul acestei colaborări, în Selemet funcționează un post de pompieri voluntari care intervin în situații de urgență nu doar în această localitate, dar și în satele vecine.
„Suntem aproape de colegii noștri din Ucraina și dorim să-i încurajăm să implementeze acest tip de serviciu în comunitățile lor. Mai mult decât atât, Asociația Municipalităților din Austria, dar și Asociația Pompierilor din Austria își propun să doneze autospeciale pentru comunitățile din Ucraina, ceea ce va fi de mare ajutor vecinilor noștri, mai ales în această perioadă marcată de un război teribil", a declarat președinta CALM.
În rezultatul colaborării CALM, IGSU și Rețeaua Proiectelor Structurale din Austria „WeHelp, în Republica Moldova au ajuns zeci de autospeciale, o mare parte dintre acestea devenind proprietate a comunităților noastre locale. De asemenea, în aceste localități au fost create posturi de pompieri și pregătiți mai bine de 100 de voluntari care să intervină în situații de urgență până la sosirea pompierilor profesioniști.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33