Nume
Parola
Vizualizări: 1584
Primarul orașului Cugir, Județul Alba, președintele Asociației Orașelor din România Adrian Teban: „Prin crearea acestei structuri asociative, primarii din România s-au angajat să devină ambasadorii primarilor din R.Moldova la nivel european!”
25 Mai 2023 — Despre crearea unei structuri asociative comune a autorităților locale din România și Republica Moldova, președintele Asociației Orașelor din România AOR, primarul orașului Cugir, Județul Alba, Adrian Teban, spune că aceasta are obiective pe termen lung, prin care primarii de orașe și comune de pe cele două maluri ale Prutului vor realiza proiecte comune. „Atunci când Nail Amstrong pășea pe lună spunea că este un pas mic pentru om, dar un pas mare pentru omenire. La fel și noi astăzi, prin constituirea Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM) am făcut un pas mic pentru comunitățile pe care le reprezentăm și un pas mare pentru istorie.” Declarația a fost făcută la 20 mai, când la Chișinău s-a desfășurat prima sesiune ordinară a Adunării Generale a CALRRM.

„Evident că odată cu primirea statutului de țară candidată, pentru Republica Moldova vor apărea oportunități de finanțare și prin această structură sperăm să creăm un cadru în care primarii să beneficieze cât mai bine de oportunitățile pe care le vor avea. Sigur că este importantă și partea de înfrățiri între orașe și comune, de implementare a proiectelor care să aducă un plus de valoare în fiecare localitate”, a declarat Adrian Teban în cadrul unei conferințe de presă la agenția de presă IPN.

De asemenea, prin crearea acestei structuri asociative, primarii din România s-au angajat să devină ambasadorii primarilor din R.Moldova la nivel european. „Inițial cu statut de invitați, apoi cu statut de membri, primarii din Republica Moldova trebuie să fie reprezentați la Comitetul Regiunilor, dar și la Congresul Autorităților Locale din Europa. În afară de aceasta, sunt oportunitățile din Interreg Europe, pe parcurs vor apărea și altele, important este să le valorificăm și să le punem în practică în fiecare oraș sau comună.”

Președintele AOR este convins de faptul că prin unirea eforturilor va fi mult mai ușor de accesat fonduri europene, ceea ce va contribui mai rapid la creșterea nivelului de trai în orașele și satele din Republica Moldova și România .

Asociația Orașelor din România l-am desemnat pe Gheorghe Baciu, primarul de Slănic-Moldova să fie copreședinte al CALRRM. Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, Sibiu, reprezentant al Asociației Comunelor din România, de asemenea, a fost desemnat în calitate de copreședinte al CALRRM. Președinta CALM, Tatiana Badan, primară de Selemet, Cimișlia, a devenit prima președintă a CALRRM.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă