Nume
Parola
Vizualizări: 3406
Consultări politice moldo-nipone
3 Martie 2009 — La 3 martie curent, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, s-a întîlnit cu dl Nobukatsu Kanehara, Director General adjunct al Oficiului pentru relaţii europene al Ministerului Afacerilor Externe al Japoniei, aflat în ţara noastră cu ocazia desfăşurării consultărilor politice între Ministerele Afacerilor Externe ale celor două ţări. Cei doi oficiali au efectuat o trecere detaliată în revistă a stării actuale a relaţiilor bilaterale moldo-nipone, părţii japoneze fiindu-i exprimată recunoştinţa pentru multiplele proiecte de asistenţă oferite ţării noastre de către Guvernul nipon, în mod special, în domeniul susţinerii agriculturii şi al dezvoltării sistemului întreprinderilor mici şi mijlocii. Oaspetele a reiterat disponibilitatea părţii japoneze pentru continuarea şi extinderea pe viitor a ariei de aplicare a proiectelor de asistenţă pentru Republica Moldova. De asemenea, diplomatul japonez a confirmat disponibilitatea de a examina posibilitatea oferirii burselor pentru tineri moldoveni, inclusiv, în domeniul diplomaţiei. Dl V. Ostalep a informat despre obiectivele politicii externe, procesul de integrare europeană a ţării noastre, priorităţile Republicii Moldova pe agenda relaţiilor cu Uniunea Europeană pe parcursul anului 2009. O temă aparte a discuţiilor a constituit-o problematica reglementării transnistrene şi ultimele evoluţii în această problemă. Părţile au abordat, de asemenea, subiecte ce ţin de colaborarea dintre ambele state pe plan internaţional şi au efectuat un schimb de opinii asupra unui şir de subiecte de interes reciproc de pe agenda internaţională. Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul