Vizualizări: 3310
Implicarea APL în gestionarea transportului de pasageri – subiect abordat de CALM și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale!
21 Ianuarie 2022 — Rolul autorităților locale în gestionarea transportului de pasageri a constituit subiectul unei ședințe online cu participarea reprezentanților Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Viceprim-ministrul, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a declarat că își dorește ca primarii să participe la organizarea industriei de transport a pasagerilor, deoarece anume aleșii locali cunosc cel mai bine care sunt realitățile și necesitățile din comunitățile lor.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a salutat această inițiativă, menționând că este nevoie de o cooperare între autoritățile publice locale și transportatori, astfel încât APL să poată negocia servicii de calitate pentru pasageri, orarul rutelor de transport, tariful etc.
Amintim că autoritățile publice locale au fost invitate să facă parte din grupul de lucru ce lucrează la elaborarea noului Cod al Transporturilor Rutiere.
Potrivit participanților la eveniment, prin aceste acțiuni se dorește crearea pârghiilor necesare pentru respectarea drepturilor și intereselor pasagerilor, iar prețurile să corespundă condițiilor de transportare a călătorilor.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33