Nume
Parola
Vizualizări: 2775
Alexandra Piscunov: „Sper să putem oferi o șansă Republicii Moldova și dragului nostru sat de lângă Prut - Vadul lui Isac"
19 Octombrie 2021 — Alexandra Piscunov este primară la primul mandat în satul Vadul lui Isac, Cahul. Despre localitatea situată în Lunca Prutului spune că este cel mai frumos loc de pe pământ, cu oameni gospodari, care păstrează cu sfințenie datina și portul popular, obiceiurile și tradițiile, fiind inspirați de priveliștile de poveste din Lunca Prutului, cu nuferi de basm, cu lebede grațioase, cu salcii plângătoare, cu papură elegantă și cu izvoare murmurânde.
Vadul lui Isac are 3173 locuitori. La limita sudică a satului se întinde un fragment din „Valul lui Traian" - un important vestigiu istoric. Se spune că Valul lui Traian a fost construit în 1500 de către localnici pentru a se apăra de inamici. Satul Vadul lui Isac a fost menţionat documentar pentru prima dată în anul 1672.
Pe teritoriul localității se află Rezervația Naturală ,,Lunca Prutului de Jos", cu faună și floră unică pe tot teritoriul țării. Tot aici este găsim Rezervația Naturală ,,Manta-V" – o arie protejată de 105 ha cu stejari pufoși și brumării.

Casă de Cultură" Vasile Galațanu" din Vadul lui Isac este un adevărat centru de cultură și artă. În cadrul instituției activează ansamblul de dansuri populare și moderne ,,Cimbrișor", teatrul popular „Tril", care a evoluat pe scenele din Republica Moldova, România și Viena, "Fanfara Aurie"- un colectiv cu peste 25 de tineri și copii, care este și o carte de vizită a localității, cu spectacole susținute în Republica Moldova, România, Ucraina, Franța etc.

Domeniul civic este reprezentat de ONG „Iris", Asociația Băștinașilor din localitate și GAL-ul „Lunca Prutului de Jos", grație cărora se scriu și se implementează proiecte de menire socială și culturală. Astfel s-a reușit amenajarea unui parc de distracții pentru copii, dar și instalarea inventarului sportiv în aer liber pentru maturi. O altă realizare a fost construcția unui foișor care servește și ca scenă de vară, unde se desfășoară diverse evenimete culturale și sociale. În cadrul proiectului „La Rădăcini", în parcul central al localității acum sunt instalate elementele statului dac: Columna Traiană, Lupul Dacic, Poarta artizanală.
Localnicii se mândresc cu consătenii care au dus faima satului și au purtat cu demnitate numele de vădași. Unul dintre aceștia este irepetabilul Lubomir Iorga, fluierst, instrumantist, meșter a numeroase instrumente populare: fluierul, ocarina, cavalul și renumitul Iorgafon, un instrument unic, pe care l-a mânuit doar autorul.
Alte personalități care au dus faima localității sunt actorul și regizorul Ion Sandri Șcurea; fostul conducător al ansamblului popular „Cimbrișor" Vasile Galațanu , meșterii populari Dumitru Șeremet, Nicu Mocanu etc.
Pe vremuri, o preocupare a oamenilor din Vadul lui Isac era creșterea viermilor de mătase. Prosoapele țesute în acea perioadă erau indispensabile atunci, unele dintre ele se mai păstrează și astăzi și sunt prezentate la cele mai importante sărbători ca un omagiu pentru strămoși.
Și astăzi oamenii din Vadul lui Isac sunt uniți și prietenoși. Împreună au plantat un parc cu tei, au renovat mai multe fântâni. În fiecare an „Zilele Diasporei" constituie un prilej emoționant de a-i revedea pe consătenii care și-au găsit rostul departe de casă, se coc porumbei, se organizează șezători unde se deapănă amintiri și se construiesc planuri de viitor comun. Alexandra Piscunov spune că localitatea are mare noroc de grupul de tineri voluntari care se implică în organizarea și desfășurarea tuturor activităților importante din localitate. O altă mândrie a satului sunt pompierii voluntari, gata întotdeauna să sară în ajutorul celor care ajung în situații de risc.
Satul Vadul lui Isac s-a înfrățit în anul 2017 cu comuna Șugag, județul Alba, România. Ca rezultat s-a creat un frumos parteneriat în domeniul cultural și social, periodic au loc vizite reciproce și schimb de bune practici. „În procesul de implementare a mai multor proiecte comunitare am fost susținuți și financiar de comuna Șugag, fapt pentru care suntem recunoscători", menționează primara.
Un alt acord de parteneriat semnat recent este cu localitatea Cârpești, Cantemir.
„Este un sat cu priveliști minunate, cu oameni primitori și creativi. Ne dorim să realizăm proiecte comune privind păstrarea și promovarea tezaurului național cultural, să facem schimb de bune practici, să motivăm oamenii care vor să se lanseze în afaceri sau pe cei care se implică în procesul de dezvoltare a localităților noastre."
Alexandra Piscunov spune că prin intermediul CALM și a Rețelei Femeilor CALM a cunoscut femei care servesc drept exemplu de implicare în viața comunității, în procesul decizional. „Am avut nenumărate oportunități de instruire, vizite de studiu de unde am luat multe idei foarte prețioase. Îmi exprim recunoștința față de Tatiana Badan și Nadeja Darie – femei care împărtășesc cu dăruire din experiența lor bogată în calitate de primare. În cadrul proiectului EVA, susținut financiar de Uniunea Europeană, promovăm egalitatea de gen prin activități ce contribuie la abilitarea femeilor și bărbaților, crearea și menținerea unei atmosfere prietenoase în familie, implicarea soților în procesul de creștere și educare a copiilor, evitarea violenței în familie, cultivarea calităților de prietenie și sprijin între membrii familiei, recunoașterea și asumarea în mod egal a drepturilor și responsabilităților etc. "

Alexandra Piscunov spune că viața e una și trebuie trăită din plin, ajutând pe cei mai triști, motivând pe cei cu aptitudini și lăsând o urmă în urma ta. „Nu putem avea un viitor dacă ne vom uita trecutul, iată de ce este important să ne cinstim strămoșii, să păstrăm cu sfințenie tradițiile și să promovăm valorile neamului nostru."
Visul primarei din Vadul lui Isac nu diferă de a celorlalți aleși locali. „Îmi doresc ca oamenii să aibă un trai frumos, să se nască copii mulți și sănătoși, să revină băștinașii, să oferim o șansă statului Republica Moldova și, evident, frumosului și dragului nostru sat de lângă Prut- Vadul lui Isac."

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă