Nume
Parola
Vizualizări: 3415
Trotuare noi și sigure pentru cei peste 5000 de locuitori ai satului Budești, construite cu suportul USAID și Programul Comunitatea Mea
Budești, 20 Septembrie 2021 — Cu ocazia sărbătorii Hramul Satului, Primăria Budești, cetățenii și reprezentanții Programul Comunitatea Mea și ai Misiunii USAID în Moldova au sărbătorit ieri, 19 septembrie 2021, inaugurarea proiectului de reabilitare a circa 2 km de trotuare, construite în s. Budești, cu suportul USAID Moldova, prin intermediul Programului Comunitatea Mea și contribuția autorităților locale.

În cadrul Programului Comunitatea Mea, Primăria Satului Budești, mun. Chișinău, a beneficiat de finanțarea USAID pentru reabilitarea unei porțiuni cu lungimea de 1.4 km de trotuare pe artera principală a localității, str. Chișinăului. Din contribuția locală, primăria a mai construit alți 670 de metri de trotuare pe o stradă adiacentă. Noile trotuare sunt accesate zilnic de cei peste 5000 de locuitori ai satului și conectează instituțiile publice din sat, cum ar fi grădinița, centrul medical, școala.

Lucrările au fost realizate în baza parteneriatului cu Programul Comunitatea Mea, finanțat de Guvernul Statelor Unite/USAID și implementat de IREX. Valoarea totală a proiectului este de circa 114 de mii de dolari SUA, dintre care 60 de mii de dolari sunt acordați de USAID, prin Programul Comunitatea Mea, iar restul sunt contribuție locală.

Victoria Gelis, directorul Departamentului Democrație și Guvernare Locală, al Misiunii USAID în Moldova a menționat că asistența acordată primăriei Budești face parte din obiectivul de dezvoltare locală al Guvernului SUA pentru Moldova. ”Trotuarele sigure sunt absolut necesare pentru siguranța pietonilor, inclusiv pentru oamenii în etate, mamele cu cărucioare și persoanele cu nevoi speciale. Suntem bucuroși să inaugurăm aceste trotuare la începutul anului școlar. Astfel, copii vor putea ajunge în siguranța la școala” a menționat reprezentanta USAID în cadrul evenimentului de inaugurare.

Cetățenii din localitate au participat activ la dezvoltarea planului strategic al comunității și au selectat drept prioritate proiectul de reabilitare a trotuarelor din sat. ”Oamenii ne spun ce își doresc, iar autoritățile locale fac tot posibilul pentru a găsi resursele financiare care să îmbunătățească infrastructura și serviciile locale și implicit viața cetățenilor în localitate. Noi vom continua să lucrăm cu Programul Comunitatea Mea, bazându-ne pe prioritățile cetățenilor, pentru că este un proiect foarte important pentru noi. Chiar astăzi, am semnat un nou contract de finanțare a unui proiect intercomunitar de gestionare a deșeurilor, care va fi implementat în parteneriat cu primăriile Tohatin, Cruzești, Colonița” a spus Primarul localității, dna Nina Costiuc.

Programul Comunitatea Mea a acordat asistență primăriei Budești pentru a putea răspunde la nevoile cetățenilor. Pe lângă proiectul de infrastructură, prin intermediul Programului Comunitatea Mea primăria a mai beneficiat de un pachet complex de asistență tehnică pentru a face activitatea primăriei mai eficientă, mai transparentă și responsabilă față de cetățeni. ”Acest proiect este rezultatul unui adevărat parteneriat dintre primărie care a investit pentru 54 de mii de dolari SUA, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) care a contribuit cu aproape 60 de mii de dolari SUA și cetățenii activi cărora le pasă de viitorul comunității lor” a menționat Daniel Șerban, Directorul Programului Comunitatea Mea.

Următoarele evenimente de inaugurare a proiectelor de infrastructură:
- Lozova, 5 octombrie 2021: Proiectul de reabilitare a școlii din localitate
- Răzeni, 14 octombrie 2021: Proiectul de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă.

Despre Programul Comunitatea Mea
Programul Comunitatea Mea este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională/USAID și implementat de IREX. Scopul programului este de a susține autoritățile locale pentru a asigura o guvernare eficientă și dezvolta comunitățile din Republica Moldova.