Vizualizări: 2731
Maria Galiț: „Implicarea cetățenilor constituie cheia schimbării”
20 Ianuarie 2021 — În pofida faptului că a fost marcat de pandemie, anul 2020 a adus mai multe realizări pentru comuna Sărata Veche, Fălești (satele Sărata Veche, Sărata Nouă și Hitrești). Toate se datorează liderului acestei comunități care, alături de echipa sa, dar și de cetățeni au identificat priorități și soluții pentru ca oamenii să trăiască măcar puțin mai bune. Maria Galiț este primar la al patrulea mandat și vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova.
Care ar fi principalele rezultatele ale anului 2020?
Maria Galiț: Am reușit să construim drumuri în toate satele din comuna noastră, nu doar în varianta albă, dar și porțiuni de drum asfaltate. În condițiile unui an secetos am reușit să construim un apeduct și să aprovizionăm cu apă satul Sărata Nouă. Urmează doar să efectuăm unele lucrări de amenajare a teritoriului. Am făcut expertiza și suntem la etapa de elaborare a cererii de proiect pe care o vom depune la Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură în vederea aprovizionării cu apă a satului Hitrești. Am câștigat un proiect care va fi finanțat de Programul Comunitatea Mea și vom începe lucrările de reabilitare a unui drum, obiectiv identificat în urma participării cetățenilor la un sondaj. Un alt proiect pe care îl implementăm vizează gestionarea deșeurilor. Am procurat un tocător de resturi vegetale pentru a colecta separat și acest tip de deșeuri. Aceste rămășițe vor fi utilizate pentru încălzirea spațiilor Centrului de Cultură și Agrement. Tot la acest capitol organizăm un concurs pentru a motiva cetățenii să aibă mai multă grijă de curățenia străzilor din comună, ca mahalale lor să fie mai verzi, mai amenajate, mai curate. Câștigătorii vor beneficia de un foișor, trei scrâncioburi și bănci. Ne ghidăm de faptul că implicarea cetățenilor constituie cheia schimbării.
Cum credeți, de ce doar o parte din primării reușesc să aducă resurse financiare în comunități prin intermediul proiectelor?
Maria Galiț: Aceste reușite se datorează municii și dedicației zilnice. Pentru a învăța să scriem aceste proiecte am participat la nenumărate cursuri de formare și instruire în toți acești ani de când exercit funcția de ales local. Am convingerea fermă că întotdeauna putem învăța ceva nou, mai ales că fiecare finanțator are cerințele proprii și niciodată nu poți spune că știi totul. În afară de aceasta, în timp am format o echipă cu care scriem proiectele. Nu poți aștepta să-ți aducă cineva finanțe sau să te plângi că doar unii și aceiași câștigă. Cei care reușesc sunt interesați, își dau străduința, muncesc și din acest motiv au rezultate. În timp obții credibilitate că ești capabil nu doar să scrii proiecte dar și să le implementezi, iată de ce și finanțatorii îți vor acorda mai multă încredere. Am încept activitatea cu proiecte mici, unele chiar fără resurse financiare, dar ne-am bucurat de fiecare rezultat și am continuat să lucrăm și să căutăm fonduri. Zi de zi facem acest lucru.
Recent au fost realese organele de conducere ale CALM-ului…
Maria Galiț: Este un lucru firesc ca unii să vină iar alții să plece. Cu toate acestea, cred că încă nu suntem pregătiți pentru a face modificări la nivelul conducerii CALM-ului deoarece situația de acum ne avantajează. În afara de aceasta, întotdeauna toți avem posibilitatea să ne expunem, să ne manifestăm calitățile și capacitățile noastre în cadrul CALM-ului.
De ce este importantă unitatea primarilor în cadrul CALM-ului?
Maria Galiț: Pentru că numai astfel noi devenim o forță și putem obține rezultate. Ne-am convins că fiind în diferite asociații predecesorii noștri nu au reușit să înregistreze mari rezultate. Mă bucur foarte mult că suntem o familie mare în care politicul este exclus și preocuparea noastră principală sunt problemele administrației publice locale și activitatea noastră de zi cu zi. Învățăm, ne susținem reciproc, ne simțim ca într-o familie în cadrul CALM.
Care sunt cele mai importante obiective ale anului curent?
Maria Galiț: Să finalizez proiectele începute, să reabilităm măcar în variantă albă majoritatea drumurilor din localitate fiindcă oamenii asta își doresc. Mai avem de lucru la iluminarea stradală, trebuie să construim un apeduct și în Hitrești, ne propunem să continuăm activitățile de instruire și de informare a cetățenilor.
Ar putea exista un anumit moment în care să spuneți că ați reușit să faceți tot ce v-ați propus?
Maria Galiț: Nu cred că va veni o asemenea zi. Ideile tot apar, inclusiv din partea cetățenilor de acasă, dar și a celor stabiliți cu traiul peste hotare.
Vă mulțumim!
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33