Nume
Parola
Vizualizări: 2086
CALM a intermediat întrunirea secretarilor Consiliilor locale cu reprezentanții autorităților centrale!
5 Iunie 2020 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat la 3 iunie un seminar video cu genericul „Activitatea autorităților publice locale în condițiile stării de urgență în sănătate publică, probleme și soluții". La evenimentul organizat pentru Rețeaua Profesională a Secretarilor Consiliilor locale din cadrul CALM au participat circa 100 de persoane, inclusiv primari. Unul dintre subiectele abordate a fost elaborarea politicilor de securitate și a regulamentelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal. În acest scop, CALM-ul a invitat la eveniment reprezentanți ai Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. O altă preocupare a acestei categorii de funcționari vizează solicitarea unor informații din partea instanțelor judecătorești, executorilor judiciari, dar și a persoanelor fizice și juridice. Reprezentanții Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal au punctat că indiferent de cine solicită informația, este important ca cererea să fie întemeiată, iar o condiție importantă este ca primăriile să dețină asemenea informații. Precizarea a fost necesară în condițiile în care adesea instituțiile de stat, deși au acces la registre, pentru a-și simplifica activitatea direcționează cetățenii către autoritățile publice locale care, în majoritatea cazurilor, nu dețin informația necesară sau nu au acces la asemenea date.

Potrivit coordonatoarei Rețelei Secretarilor Consiliilor locale din cadrul CALM Cătălina Scorțescu, aceasta a fost o problemă, în principiu, elucidată și mulți participanți au rămas mulțumiți de răspunsurile oferite.

De asemenea, au fost puse în discuție impedimentele ce apar în procesul de elaborare a dosarelor de succesiune și imposibilitatea secretarilor Consiliilor locale de a oferi informațiile solicitate de către cetățeni.

Alte tematici abordate în cadrul seminarului online au fost privind dosarele administrative și soluționarea petițiilor în termen, chiar dacă ceastă atribuție este în competența Consiliului local, iar din cauza că consilierii nu sunt mereu disponibili adesea sunt încălcate termenele prevăzute, iar primăriile primesc notificări. Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a vorbit despre conflictul de interese și sancțiunile exagerate și frecvent aplicate de către Agenția Națională pentru Integritate. Diana Chiriac, consultant în cadrul Direcției Consultare Publică a Cancelariei de Stat a fost de acord că, din acest punct de vedere, legislația este imperfectă și necesită a fi revizuită. Expertul CALM Viorel Rusu a oferit mai multe explicații în ceea ce privește reglementările prevăzute de Codul Administrativ.

Este de menționat faptul că reprezentanții autorităților centrale au fost interesați de subiectele abordate, au venit cu soluții și au fost deschiși pentru o colaborare ulterioară.

Președinta Rețelei Secretarilor Consiliilor locale Svetlana Mitrofan a afirmat că deși evenimentul a fost unul util pentru toți participanții, nu toate subiectele au fost epuizate. Astfel, s-a convenit identificarea mai multor tematici pentru ca această categorie importantă de funcționari din cadrul APL să se întrunească periodic cu reprezentanții autorităților publice centrale, în vederea excluderii impedimentelor din activitatea acestora.

Video de la eveniment poate fi accesat la următorul link: https://tinyurl.com/y9txbrlv


Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă