Nume
Parola
Vizualizări: 3639
Invitație pentru reprezentanții mass media la Festivitatea de inaugurare a Stației de epurare a apei din raionul Telenești
6 Iulie 2017 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, USAID Moldova și primăria Telenești organizează Festivitatea de inaugurare a Stației de epurare a apei din raionul Telenești.
Evenimentul se va desfășura mîine, 07.07.2017, în orașul Telenești, Stația de epurare, cu începere de la ora 10.00.

La eveniment vor participa Vasile Bîtca, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Karen R. Hilliard, Directorul Misiunii USAID/Moldova, Viorel Jardan, director ADR Centru și reprezentanții ai administrațiilor publice locale din raionul Telenești.

În cadrul proiectului regional au fost construite circa 18 km de rețea de canalizare în s. Inești și or. Telenești, 1 Stație de epurare cu o capacitate de 700 m.c/zi în orașul Telenești, 1 stație de pompare în s.Inești și 2 stații de pompare în oraș. Astfel, după executarea acestor lucrări aproximativ 4000 de persoane beneficiază de acces îmbunătățit la acest serviciu. Pînă în prezent au fost conectate circa 550 de gospodării casnice, instituții publice și agenți economici din raionul Telenești. Prin realizarea activităților proiectului 11300 de persoane au acum acces îmbunătățit la sistemul de canalizare.
De asemenea, în cadrul proiectului au fost organizate instruiri pentru personalul ”Apă Canal – Telenești” pentru a putea deservi stația de epurare nou construită.

Suma totală a acestui proiect regional ajunge la 29 616 867 lei, dintre care 21 817 792 lei au fost solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională, ceea ce constituie 73,66% din costul proiectului, inclusiv suma de 498 913 $, care reprezintă finanțare din partea USAID, iar restul 150 000,00 lei constituind contribuția Primăriei or. Telenești.