Vizualizări: 3256
Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru au aprobat Programul regional sectorial în domeniul atractivității turistice
Ialoveni, 26 Ianuarie 2017 — Membrii Consiliului s-au întrunit astăzi pentru a pune în discuție și a aproba un șir de documente importante care vor asigura dezvoltarea durabilă a regiunii pentru perioada următoare, dar și buna desfășurare a activităților Agenției de Dezvoltare Regională Centru, planificate pentru anul curent. Ședința a fost prezidată de Eleonora Graur, Președintele CRD Centru și Președintele raionului Rezina.
La deschiderea ședinței, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, a salutat membrii CRD Centru, exprimîndu-și recunoștința pentru activitatea Consiliului și apreciind eforturile de colaborare în vederea dezvoltării Regiunii Centru. „Mă bucur mult să fiu astăzi alături de dumneavoastră și să vă anunț personal că ieri, Cabinetul de miniștri a aprobat finanţarea a 52 de proiecte noi pentru dezvoltarea regională a Republicii Moldova. Dintre care, pentru Regiunea Centru au fost selectate 20 de proiecte plus alte 6 proiecte care sunt în curs de implementare de către ADR Centru. Acestea sunt rodul muncii dumneavoastră. Împreună avem așteptări foarte mari pentru Regiunea Centru care, fiind cea mai mare regiune, a obținut și cel mai mare număr de proiecte de dezvoltare. Vreau să cred că aceste proiecte vor fi realizate cu succes și vor fi un exemplu și pentru alte regiuni."
Viorel Jardan, directorul ADR Centru, a prezentat în cadrul ședinței de astăzi raportul cu privire la activitatea Agenției pe parcursul anului 2016. Respectivul raport il puteți accesa pe pagina oficială a Agenției www.adrcentru.md la compartimentul Planificare și programare regională/Planuri și rapoarte. Totodată, Directorul ADR Centru a ținut să mulțumească reprezentanților din regiune pentru implicarea activă în activitățile desfășurate de agenție.
De asemenea, cei prezenți la întrunire au audiat o informație cu privire la desfășurarea Concursului de propuneri de proiecte și aprobarea POR Centru 2017-2020.
Tot astăzi a fost propus spre aprobare și Planul de acțiuni pentru implementarea SDR Centru pe parcursul anului 2017.
Unul dintre cele mai importante documente strategice votate astăzi de membrii CRD Centru a fost Programul regional sectorial în domeniul atractivității turistice. Proiectul documentului a fost supus consultărilor publice și îmbunătățit în urma tuturor propunerilor parvenite din teritoriu pentru ca în final să avem un document calitativ și reprezentativ. Programul Regional sectorial în domeniul atractivității touristice poate fi consultat pe pagina oficială a Agenției www.adrcentru.md la compartimentul Planificare și programare regională/Programe regionale sectoriale.
În finalul ședinței, Dietrich Hahn, consultant internaţional superior GIZ, a informat membrii CRD Centru despre 18 proiecte, dezvoltate în baza Programelor regionale sectoriale în domeniile Aprovizionare cu apă și canalizare și Eficiența energetică în clădirile publice pentru implementarea cărora UE a acordat suma de circa 40 mil euro. Dintre acestea, în RDC vor fi implementate 7 proiecte, invlusiv 4 în domeniul AAC și 3 în domeniul EE.
Petru Veveriță, Consultant național senior, a prezentat detalii despre activitățile de consolidare a capacitaților CRD Centru. În acest sens a fost constituit un grup de lucru care cu susținea GIZ va identifica soluții pentru creșterea eficienței activității CRD Centru.
Toate proiectele de decizie incluse în ordinea de zi a ședinței au fost susținute cu majoritatea de voturi din partea membrilor consiliului.
La ședința de astăzi au participat 29 din 51 de membri ai CRD Centru, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), ai ADR Centru, ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei(GIZ).

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33