Nume
Parola
Vizualizări: 3897
Cetăţeni informaţi despre beneficiile integrării în UE
9 Septembrie 2015 — A fost demarată runda a doua a campaniei de informare și sensibilizare a publicului din regiunile Nord și Centru despre impactul și beneficiile integrării europene a Republicii Moldova. Acțiunea face parte din cadrul proiectului „CAMPANIE DE INFORMARE ŞI SENSIBILIZARE A PUBLICULUI DIN REGIUNILE NORD ŞI CENTRU DESPRE IMPACTUL ŞI BENEFICIILE INTEGRĂRII EUROPENE A REPUBLICII MOLDOVA”, realizat de Centrul Contact Chişinău şi finanţat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin intermediul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova” implementat de FHI 360.

Prima dezbatere publică din această etapă s-a desfășurat la Străşeni, la care au participat circa 50 de persoane: reprezentanţi ai direcţiei cultură, bibliotecari, şi cetăţeni simpli ai oraşului. În cadrul întâlnirii experții facilitatori ai Centrului CONTACT Lilia Triboi și Igor Bucătaru au vorbit participanților despre parcursul european al RM, Acordul de Asociere a RM cu UE, precum și avantajele integrării în comunitatea europeană.

Următoarele dezbateri publice din runda a doua a proiectului vor avea loc conform următorului grafic:
• 10 septembrie, ora 14.00 la Edineţ (Colegiul de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Brătuşeni, sala de ședințe),
• 11 septembrie, ora 10.00 la Donduşeni (Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, sala de ședințe),
• 15 septembrie, ora 14.00 la Ocniţa (Colegiul Agroindustrial din Ocniţa, sala de festivităţi),
• 16 septembrie, ora 15.00 la Hînceşti (Casa de Cultură, sala mică, etajul 2),
• 17 septembrie, ora 13.00 la Briceni (Şcoala Profesională din Briceni, sala de festivităţi)
• 22 septembrie, ora 15.30 la Ialoveni (Consiliul raional, sala de ședințe, et.1),
• 22 septembrie, ora 14.00 la Rîşcani (Şcoala Profesională din or.Rîşcani, sala de festivităţi),
• 23 septembrie, ora 13.20 la Teleneşti (Biblioteca Publică, sala de lectură),
• 29 septembrie, ora 10.00 la Călărași (Biblioteca Publică, sala de lectură).

Din echipa de experți care moderează sesiunile de discuții fac parte facilitatori experimentați: Igor Bucătaru, Vitalie Călugăreanu, Lilia Triboi, Vitalie Cîrhană, Valeriu Mândru, Călin Apostol, Veronica Savin și Vasile Cioaric.


Acest proiect este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin Centrului Național de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale din Moldova CONTACT și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.