Nume
Parola
Vizualizări: 3788
PUBLIKA TV: PNUD și Centrul CONTACT ajută la modernizarea infrastructurii localităţilor din zona de securitate
8 August 2015 — 30 de localități din zona de securitate vor beneficia de proiecte de modernizare a infrastructurii. Banii vor fi oferiţi de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Bugetul alocat în acest scop se ridică la 200.000 de dolari.
În satul Jora de Mijloc, raionul Orhei, nu există farmacie. Pentru a cumpăra medicamente, localnicii sunt nevoiţi să parcurgă 30 de kilometri până în centrul raional.
În localitate lipsește și o piață agroalimentară, unde oamenii ar putea să-şi vândă producţia.
"Am crescut fasole, apoi am plantat porumb. Cresc şi roşii. Dar deja se strică, aş fi putut să le vând. Însă nu pot să merg 30 de km până în oraş. Ce pot, mănânc, restul de strică", spune locuitorul satului Jora de Mijloc, Gheorghe Şalaru.
"Scopul întâlnirilor noastre este să alegem idei pentru proiecte, pe care mai apoi le vom realiza. Este vorba de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii, oamenii vor fi instruiţi, pentru ei se vor face seminare", a spus coordonatorul de programe Centrul "Contact", Vasile Cioaric.
Autoritățile locale vor fi responsabile de elaborarea proiectelor de dezvoltare.
"Principalul scop este unirea celor două maluri ale Nistrului, în principal, prin activităţile socio-economice. Vom oferi o finanţare de 200.000 de dolari. Aceşti bani vor fi distribuiţi pentru fiecare proiect de dezvoltare a indrastructurii", a declarat managerul de proiect, Viorel Albu.
Pentru sporirea încrederii între administraţiile celor două maluri ale Nistrului, Uniunea Europeană şi ONU au locat 4,5 milioane euro. Banii vor fi utilizaţi în scopul modernizării infrastructurii localităţilor.
Reportaj PUBLIKA TV: http://www.publika.md/pnud-ofera-bani-pentru-modernizarea-infrastructurii-localitatilor-din-zona-de-securitate_2374041.html
În acest scop 7 experţi ai Centrului CONTACT sunt în prezent în teritoriu unde facilitează şedinţele focus grupurilor şi a grupurilor de iniţiatvă locală, în cadrul cărora cetăţenii examinează probleme locale prin prisma necesităţilor de dezvoltare a infrastructurii sociale, dar şi a oportunităţilor de sporire a măsurilor de încredere între locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.
Drept rezultat, 10 idei de proiect vor fi selectate pentru a fi finanţate de PNUD. Datorită acestor granturi în localităţile beneficiare vor fi reabilitate, reparate sau construite obiective de infrastructură locală: grădiniţe de copii, cămine culturale, străzi, sisteme de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare, stadioane şi alte obiective sprotive şi de agrement. Suma granturilor va fi de până la 200 mii dolari SUA.
Concomitent, autorităţile publice din localităţile benficiare vor fi susţinute să-şi consolideze capacităţile sale de dezvoltare comunitară şi de sporire a măsurilor de încredere a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. În acest scop experţii Centrului CONTACT pe parcursul a doi ani de zile vor facilita procesul de elaborare a planurilor şi proiectelor de dezvoltare locală şi de sporire a măsurilor de încredere, acordând consultanţă la locul de lucru, desfăşurând training-uri şi seminare tematice, desfăşurând şi alte activităţi menite să contribuie la buna guvernare la nivel local.