Nume
Parola
Vizualizări: 2936
Parteneriatul – cheia unei colaborări de succes
6 Februarie 2014 — Centrul Contact în parteneriat cu Institutul Independent pentru Drept și societate civilă din Tiraspol, implementează proiectul ” In core of partnership”, finanțat de Fundația Visegrad.
Proiectul are scopul de a susține și promova parteneriatul durabil între ONG – APL, ONG – Bussines, ONG – Mass Media, atât pe maulul drept, cât și pe malul stâng al Nistrului.
Astfel, în urma unui concurs deschis de mini-granturi, realizat în cadrul proiectului, au fost selectate 5 organizații non-guvernamentale, care au beneficiat de finanţare pentru dezvoltarea acestor relații de partenriat și colaborare între ONG, APL, Bussines și Mass media.
Menționăm, că două dintre proiecte sunt din Transnistria și trei de la Chișinău.
A.O “Mold-solidaritate” din Chișinău va implementa proiectul „Art-House”. Prin această inițiativă, organizația își propune să creeze oportunități de implicare în sfera antreprenoriatului a tuturor celor interesați, indiferent de statutul social.
Astfel, mai mulți copii vor confecționa obiecte hande-made și vor avea posibilitatea să vândă aceste produse. Banii obținuți îi vor utiliza pentru activități curente.
A.O “Centrul pentru Inițiative de drept” din Tiraspol își propune să susțină ideea promovării drepturilor omului în regiunea transnistreană. Totădată, să consolideze capacitățile societății civile locale și accelerarea procesului de respectare a drepturilor omului.. Organizația va acorda asistență juridică gratuită și va miza pe un parteneriat de colaborare între avocații de pe ambele maluri ale Nistrului.
A.O “Centrul pentru Sănătatea reproductivă, va implementa proiectul “Sănătatea este alegerea mea“. Precizăm, că prin aceste metode interactive și instruiri non-formale, tinerii vor fi informați cum să-și protejeze sănătatea și să prevină bolile sexual transmisibile.
A.O “Generația mea” din Grătiești. Chișinău, va renova fațada Centrului Comunitar pentru copii “Amicul”, în cadrul proiectului “Prin participare spre schimbare”.Totodată, va fi amenajat un teren de joacă pentru cei 16 copii cu dizabilități și 100 de copii și tineri în situații de risc.
A.O “Artena” din Cahul își propune în cadrul proiectului “Metode interactive de educație – premisă a dezvoltării armonioase a copilului să organizeze activități interactive (distracții tematice, concursuri, jocuri distractive, desene pe față, surpriza dulce ș.a). Copiii vor lucra în ateliere hande-made de producere a lumânărilor, săpunului, iar rezultatele muncii lor vor putea fi văzute în holul Palatului de Cultură, apoi vor fi dăruite bătrânilor din azilele locale.
Proiectul se desfășoară în perioada februarie – august.
Centrul Contact și Institutul Independent pentru Drept si societate civilă din Transnistria își propune prin acest proiect să încurajeze parteneriatul și spriritul de încredere între cele doua maluri ale Nistrului.
Persoana de contact Aleona Veselovscaia, coordonator de programe al Centrului Contact. Tel: 22/233947, mail: elena.veselovscaia@gmail.com