Nume
Parola
Vizualizări: 8802
„Să fiţi încrezători în ziua de azi şi de mâine”, le-a spus Vicepreşedinta Parlamentului medicilor şi profesorilor de la Cimişlia
Cimişlia, 5 Februarie 2014 — Centrul de Sănătate Publică din oraşul Cimişlia şi grădiniţa şi gimnaziul din Porumbeni au fost alte câteva destinaţii ale vizitei Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, la Cimişlia.

Vicepreşedinta Parlamentului a discutat cu angajaţii Centrului de Sănătate Publică reuşitele şi problemele curente ale acestora, iar unul dintre subiectele centrale l-a constituit majorarea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

În context, Liliana Palihovici s-a referit la reforma în domeniul sănătăţii şi la beneficiile acestea în timp. „Chiar dacă reformele sunt dureroase şi nepopulare, ele sunt foarte necesare. Nu mai putem asigura calitatea serviciilor cu echipamente medicale învechite. Consider că trebuie să investim în tinerii specialişti şi să le creăm condiţii bune la nivel local. Aceasta este o prioritate a noastră nu doar pentru sănătate, dar şi pentru educaţie”, a afirmat Vicepreşedinta Parlamentului.

La Porumbeni, Liliana Palihovici a avut o întrevedere cu corpul de educatori şi profesori de la grădiniţa şi gimnaziul din localitate. Iar discuţiile s-au axat, în mod special, pe nevoia de tineri specialişti, crearea condiţiilor de lucru pentru aceştia şi promovarea lor.

În prezenţa Preşedintelui raionului Cimişlia, Maxim Colţa, a medicului-șef sanitar de stat din raionul Cimișlia, Tamara Pascari, şi a primarului din Porumbeni, Ioana Stoica, Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, le-a prezentat interlocutorilor săi priorităţile legislative pentru anul 2014 şi a vorbit despre adoptarea Codului Educaţiei, un document important şi aşteptat de toţi angajaţii din sector.

Liliana Palihovici le-a mulţumit medicilor şi profesorilor de la Cimişlia pentru munca depusă. „Să fiţi încrezători în ziua de azi şi de mâine. Guvernarea discută în activitatea sa cotidiană soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii fiecărui cetăţean din Republica Moldova. Voi meritaţi toate aprecierile noastre şi desigur împreună vom putea găsi soluţii şi schimba în bine starea de lucruri”, a afirmat Vicepreşedinta Parlamentului.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreşedintei Parlamentului