Nume
Parola
Vizualizări: 3016
Anunţ de presă
Chişinău, 9 Aprilie 2012 — Mîine, 10 aprilie, la ora 10.00, Curtea Constituţională se va pronunţa pe marginea sesizării avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea cu privire la indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.

Conform amendamentelor operate la legea în cauză, în prezent, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se plăteşte din bugetul asigurărilor sociale de stat doar din a cincea zi a concediului de boală a angajatului. Respectiv, cheltuielile pentru prima zi a concediului medical le suportă salariatul, iar pentru următoarele trei zile - angajatorul.

Potrivit ombudsmanului, modificările efectuate în legea menţionată au diminuat nejustificat garanţiile cetăţenilor în caz de incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, şi încalcă drepturile garantate de Constituţia ţării.

Invităm jurnaliştii interesaţi de subiectul în cauză să asiste la şedinţa Curţii Constituţionale.

Serviciul Programe Instructive şi Relaţii cu Publicul
al Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova