Vizualizări: 11495
“Lupii Galbeni” de la FC “Dacia” fac performanțe și în business, nu doar în fotbal !
Chisinau, 13 Martie 2011 — ”Lupii Galbeni” de la FC «Dacia» au prelungit și au extins contractul de preferențialitate cu brandul aqua unIQa, conform căruia fotbaliştii dacici vor consuma doar apă potabilă iodată aqua unIQa la toate antrenamentele şi meciurile disputate.
“În fotbalul profesionist totul este important: valoarea şi potenţialul jucătorilor, staff-ul antrenorilor, terenul şi condiţiile de joc, condiţiile climaterice, spiritul de echipă, susţinerea suporterilor, dar şi calitatea apei pe care o consumă fotbaliştii. Tocmai de aceea am decis să prelungim și să extindem contractul de preferențialitate cu brandul aqua unIQa. Avem obiective îndrăzneţe şi credem, că împreună, vom reuşi să menținem poziția de vârf în Divizia Națională și, în același timp, să devenim, în sfârșit, campioni ai Moldovei” a declarat Directorul Comercial al FC Dacia, Zinaida Jioară.
“Din totdeauna am iubit tot ceea ce înseamnă Patrie, valoare, ideal, iar Dacia este tocmai simbolul care reprezintă în sine trecutul nostru măreţ, curajul strămoşilor şi idealurile noastre de veacuri. Iată de ce noi, colegiul Managerial al brandului aqua unIQa, manifestăm o deosebită simpatie faţă de acest club de fotbal şi faţă de acești fotbalişti care “luptă ca dacii în teren”. Noi credem că FC Dacia merită să lupte deja pentru un loc în Liga Campionilor, și, cu acest prilej, îi felicităm călduros cu poziția de top în divizie. Dincolo de parteneriatul de afaceri, colaborarea cu Dacia pentru noi poarta si o conotație simbolică pentru ca brandul FC “Dacia” ne reprezinta pe fiecare in parte, pe toti cei care se simt dacici.” a declarat directorul companiei “GELIBERT” SRL, Dr. Bejenari Vasile.
Menționăm, de asemenea, că parteneriatul FC DACIA – aqua unIQa este construit pe valenţele occidentale ale marketingului integrat care deschide noi oportunităţi viabile mediului de afaceri autohton şi fotbalului moldovenesc.

Autor: Compania Gelibert
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33