10 Noiembrie 2009 — Sondaje descurajatoare, semnale despre posibile scindări sau zvonuri despre contradicţiile interne din PCRM au stimulat convingerea Alianţei pentru Integrare Europeană în privinţa curândei înfrângeri a comuniştilor în chestiunea alegerii Preşedintelui RM. Spre regretul conducerii liberal-democrate, reticenţa comuniştilor faţă candidatura la funcţia de şef de stat - Marian Lupu, a rămas neclintită (cu anumite excepţii dubioase). Interesaţi în destrămarea coaliţiei liberal-democrate, iar pe de altă parte, imuni la diversele presiuni/influenţe externe, PCRM în frunte cu Voronin şi cercurile de afaceri protejate de aceştia tind să declanşeze noi alegeri, care le vor deschide calea spre salvare. Sau să clatine Alianţa şi să ademenească partide liberal-democrate să voteze pentru Preşedinte preferat de comunişti.

Genul de ”lustraţie politică” la care a recurs noua guvernare, împotriva comuniştilor şi adepţilor lor din structurile de stat, a fost acceptată tacit de partenerii occidentali satisfăcuţi de schimbările politice realizate la Chişinău. Însă aceasta a devenit ”sperietoarea” numărul unu pentru comuniştii aflaţi în relaţii “delicate” cu legea şi cei care acum o dirijează. Mixarea geloziei pentru controlul asupra puterii şi frica pentru demascare “feţei” reale a regimului comunist a înteţit rezistenţa din partea ex-guvernanţilor. Acest aspect explică scopul urmărit de Voronin şi compania sa, care în realitate nu se opun numai candidaturii lui Lupu, dar şi acţionează în detrimentul sustenabilităţii coaliţiei de guvernare.

De ce comuniştii nu îi lasă pe democraţi să ocupe preşedinţia într-o republică parlamentară în care ponderea spicherului venit din partea unui partid liberal pro-unionist este mai mare, iar executivul este ocupat de liberal-democraţi? Or, realizarea acestei partajări între cele trei partide aliate, deşi concurente, nu corespunde interesului comuniştilor de a scoate din funcţiune AIE.

Conştienţi de ”unitatea forţată” dintre exponenţii Alianţei rezultată din două imperative majore - integrarea europeană şi aplanarea crizei economice, PCRM alege calea confruntării.

Pendularea Alianţei în problema preşedintelui, pe lângă imposibilitatea de a reanima activitatea plenară a instituţiilor de stat, împiedică realizarea unor măsuri palpabile cu impact public, avansând populismul mediocru de tip post-sovietic. În rezultat, imaginea noii guvernări nu capătă o calitate nouă, ci îşi menţine cotele de legitimitate iniţiale, iar în cazul unor formaţiuni se înregistrează un regres substanţial. Această situaţie avantajează PCRM-ul, care deşi pierde puncte grele în topul preferinţelor opiniei publice, rămâne a fi prima forţă politică din ţară.

Continuarea la Observatorul Politic (Denis Cenuşa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com