Vizualizări: 4202
Comuniştii vor şefia în Parlament şi credite internaţionale obţinute de Coaliţia liberal-democrată
19 August 2009 — Absenţa unor date concrete şi concludente vizavi de procesul de negocieri din interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, dar în mod special în privinţa tentativelor de dialogare dintre aceştia şi PCRM, intrigă iar pe alocuri şi dezorientează opinia publică locală aflată în aşteptarea "schimbărilor promise". Pentru a aduce o anumită claritate asupra stadiului actual al "interacţiunilor politice" din RM vom examina mesajele controversate, seci şi uneori contradictorii dispersate de actorii politici din ambele tabere.
Alianţa pentru Integrare Europeană încearcă să păstreze în secret "formula de partajare" a funcţiilor. Dar din discursurile publice pe care le întreţine de cele mai multe ori liderul liberal-democrat, Vald Filat, se poate deduce că funcţiile de Preşedinte al Parlamentului şi Prim-ministru sunt non-negociabile cu comuniştii. "Mărul discordiei" inserat în spaţiul mediatic şi în paralel în cel public de către reprezentanţii Coaliţiei necomuniste ţine de nominalizarea pentru poziţia de Preşedinte al RM. Momentul crucial va fi şedinţa noului Parlament din 28 august, când se va traduce în viaţă conţinutul tratativelor "semideschise" purtate de liberal-democraţi. Dacă se va vota pentru Filat pentru funcţia de spicher al legislativului, atunci Ghimpu urmează să deţină mandatul de vicepreşedinte, iar ceilalţi doi capi ai Coaliţiei vor fi promovaţi pentru Guvern şi Preşedinţie, chiar dacă au şanse mai mari doar pentru administrarea Guvernului.
Majoritatea calificată a PCRM-ului în noul for legislativ le permite lor să exercite presiuni asupra procesului de alegere a preşedintelui ţării. Miza este extrem de serioasă pentru comunişti, pentru că ocuparea poziţiilor cheie în stat de către Alianţa pentru Integrarea Europeană va însemna de fapt începutul sfârşitului dominaţiei PCRM-ului pe arena politică moldovenească, cu consecinţele aferente acestei retrageri (lipsirea de imunitate juridică pentru afacerile dubioase, stoparea schemelor economice ilegale de anvergură naţională etc.). De aceea, persoana pe care va miza PCRM-ul trebuie să fie obedientă, dependentă sau parteneră cu echipa comunistă în frunte cu Voronin. Aceasta le va permite la fel să influenţeze formatarea viitorului Guvern, având "la mână" un conducător de ţară cel puţin loial. Din aceste considerente candidatura lui P. Lucinschi, vehiculată chiar şi de presa oficială transnistreană, pare cea mai evidentă, luând în consideraţie cazul lui Pasat (unde cel de-al doilea preşedinte avea implicaţii serioase) şi evenimentele din 7 aprilie (la care deşi a fost prezent şi fiul lui Lucinschi, alăturat altor lideri ai partidelor de opoziţie), care nu au avut niciun impact (similar repercursiunilor declanşate asupra familiei Stati) asupra lui Lucinschi. Nominalizarea şi votarea lui Ion Sturza pentru această funcţie trebuie privită ca un posibil compromis între cele două tabere, dar care va fi condiţionat de o serie de cedări din partea liberal-democraţilor. Nici Marian Lupu nu trebuie scos din calcule. Chiar însăşi reprezentantul comuniştilor Vladimir Ţurcan a confirmat această variantă subliniind că PCRM se opune ideei unui Preşedinte radical şi unionist, dar nicidecum nu unui catalogat drept "trădător". În orice caz alegerea noului Preşedinte va fi trenată în legătură cu Summitul şefilor de stat ai ţărilor CSI, care trebui să aibă loc la începutul lunii octombrie şi la care trebuie să participe Vladimir Voronin.
Până în prezent comuniştii au comunicat că vor să ocupe cel puţin una din funcţiile centrale (informaţie vehiculată de Mark Tkaciuk ). Condiţiile economice şubrede şi responsabilitatea care va cădea pe umerii următorului executiv distanţează această opţiune de agenda politică a PCRM-ului. Propulsarea unui candidat comunist pentru conducerea executivului poate fi posibilă, doar dacă ei vo fi siguri pe deplin pe viitorul şef de stat. Pentru cineva din partea PCRM nu va vota în niciun caz Alianţa pentru Integrare Europeană (reieşind din dispoziţiile profund anticomuniste care domină în Coaliţie, care nu se vrea discreditată în ochii electoratului). De aceea, unica funcţie pentru care ar putea să lupte ei este cea de spicher al Parlamentului. Pentru această însă ei au nevoie de susţinerea membrilor Alianţei (vizându-se în primul rând PDM-ul). Dar această evoluţie poate avea loc doar dacă democraţii vor avea asemenea "înţelegere" cu comuniştii, în schimbul unei candidaturi reciproc acceptabile pentru Preşedinţie (spre exemplu, Marian Lupu) şi Guvern (combinaţie democrat-comunistă). Aceasta va soluţiona parţial problema PCRM-ului, care va avea posbilitatea să facă presiuni asupra democraţilor căzuţi în disgraţia celorlalte partide parlamentare necomuniste.
Confluenţa particularităţilor acestor scenarii alimentate de informaţia fragmentată şi puţin credibilă care circulă în media depinde în mare parte de capacitatea de coeziunea şi consecvenţa fiecărei tabere. Ambiguitatea legată de criza economică din RM descurajează intenţiile comuniştilor de a provoca anticipatele. Această temere a putut fi decriptată din mesajul recent al liderului comuniştilor Vladimir Voronin, în care el menţionează că ei nu doresc alegeri anticipate pentru a evita greşeala de la alegerile din 5 aprilie (aceasta se poate referi atât la "revoltele" identice celor din 7 aprilie, care pot avea loc în viitor din cauza acutizării crizei, cât şi la repetarea scrutinului care s-a soldat cu pierderea poziţiilor anteriorare de către PCRM etc.).
Pentru a nu nimeri în "propria capcană" şi a nu înfrunta frământări sociale caracteristice celor din Kîrgîzstanul anului 2005, comuniştii par a se concentra preponderent pe funcţia de spicher al Parlamentului umărind trecerea RM la republică parlamentară autentică.
Reieşind din declaraţiile şi comportamentul exponenţilor PCRM, putem conchide că preşedinţia ar trebui să revină unei personalităţi politice convenabile intereselor comuniste, iar guvernul să fie lăsat pe seama Alianţei pentru Integrare Europeană (sau cu păstrarea anumitor ministere în gestiunea PCRM).
Guvernul compus din liberal-democraţi ar fi capabil să atragă circa 2 mld. dolari (conform calculelor Alianţei pentru Integrare Europeană, exceptând creditul chinezilor şi cel promis de Moscova), ceea ce nu este valabil în cazul preluării lui complete sau parţiale de către PCRM. Anume din aceste raţionamente economice, dar şi pentru a se îndepărta de riscurile politice majore la care va fi expus executivul, comuniştii mai degrabă vor aborda executivul în tratativele cu liberal-democraţii în favoarea dobândirii împuternicirilor de Preşedinte al Parlamentului.
Mai multe pot fi accesate la Observatorul Politic (Denis Cenuşa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com
Alianţa pentru Integrare Europeană încearcă să păstreze în secret "formula de partajare" a funcţiilor. Dar din discursurile publice pe care le întreţine de cele mai multe ori liderul liberal-democrat, Vald Filat, se poate deduce că funcţiile de Preşedinte al Parlamentului şi Prim-ministru sunt non-negociabile cu comuniştii. "Mărul discordiei" inserat în spaţiul mediatic şi în paralel în cel public de către reprezentanţii Coaliţiei necomuniste ţine de nominalizarea pentru poziţia de Preşedinte al RM. Momentul crucial va fi şedinţa noului Parlament din 28 august, când se va traduce în viaţă conţinutul tratativelor "semideschise" purtate de liberal-democraţi. Dacă se va vota pentru Filat pentru funcţia de spicher al legislativului, atunci Ghimpu urmează să deţină mandatul de vicepreşedinte, iar ceilalţi doi capi ai Coaliţiei vor fi promovaţi pentru Guvern şi Preşedinţie, chiar dacă au şanse mai mari doar pentru administrarea Guvernului.
Majoritatea calificată a PCRM-ului în noul for legislativ le permite lor să exercite presiuni asupra procesului de alegere a preşedintelui ţării. Miza este extrem de serioasă pentru comunişti, pentru că ocuparea poziţiilor cheie în stat de către Alianţa pentru Integrarea Europeană va însemna de fapt începutul sfârşitului dominaţiei PCRM-ului pe arena politică moldovenească, cu consecinţele aferente acestei retrageri (lipsirea de imunitate juridică pentru afacerile dubioase, stoparea schemelor economice ilegale de anvergură naţională etc.). De aceea, persoana pe care va miza PCRM-ul trebuie să fie obedientă, dependentă sau parteneră cu echipa comunistă în frunte cu Voronin. Aceasta le va permite la fel să influenţeze formatarea viitorului Guvern, având "la mână" un conducător de ţară cel puţin loial. Din aceste considerente candidatura lui P. Lucinschi, vehiculată chiar şi de presa oficială transnistreană, pare cea mai evidentă, luând în consideraţie cazul lui Pasat (unde cel de-al doilea preşedinte avea implicaţii serioase) şi evenimentele din 7 aprilie (la care deşi a fost prezent şi fiul lui Lucinschi, alăturat altor lideri ai partidelor de opoziţie), care nu au avut niciun impact (similar repercursiunilor declanşate asupra familiei Stati) asupra lui Lucinschi. Nominalizarea şi votarea lui Ion Sturza pentru această funcţie trebuie privită ca un posibil compromis între cele două tabere, dar care va fi condiţionat de o serie de cedări din partea liberal-democraţilor. Nici Marian Lupu nu trebuie scos din calcule. Chiar însăşi reprezentantul comuniştilor Vladimir Ţurcan a confirmat această variantă subliniind că PCRM se opune ideei unui Preşedinte radical şi unionist, dar nicidecum nu unui catalogat drept "trădător". În orice caz alegerea noului Preşedinte va fi trenată în legătură cu Summitul şefilor de stat ai ţărilor CSI, care trebui să aibă loc la începutul lunii octombrie şi la care trebuie să participe Vladimir Voronin.
Până în prezent comuniştii au comunicat că vor să ocupe cel puţin una din funcţiile centrale (informaţie vehiculată de Mark Tkaciuk ). Condiţiile economice şubrede şi responsabilitatea care va cădea pe umerii următorului executiv distanţează această opţiune de agenda politică a PCRM-ului. Propulsarea unui candidat comunist pentru conducerea executivului poate fi posibilă, doar dacă ei vo fi siguri pe deplin pe viitorul şef de stat. Pentru cineva din partea PCRM nu va vota în niciun caz Alianţa pentru Integrare Europeană (reieşind din dispoziţiile profund anticomuniste care domină în Coaliţie, care nu se vrea discreditată în ochii electoratului). De aceea, unica funcţie pentru care ar putea să lupte ei este cea de spicher al Parlamentului. Pentru această însă ei au nevoie de susţinerea membrilor Alianţei (vizându-se în primul rând PDM-ul). Dar această evoluţie poate avea loc doar dacă democraţii vor avea asemenea "înţelegere" cu comuniştii, în schimbul unei candidaturi reciproc acceptabile pentru Preşedinţie (spre exemplu, Marian Lupu) şi Guvern (combinaţie democrat-comunistă). Aceasta va soluţiona parţial problema PCRM-ului, care va avea posbilitatea să facă presiuni asupra democraţilor căzuţi în disgraţia celorlalte partide parlamentare necomuniste.
Confluenţa particularităţilor acestor scenarii alimentate de informaţia fragmentată şi puţin credibilă care circulă în media depinde în mare parte de capacitatea de coeziunea şi consecvenţa fiecărei tabere. Ambiguitatea legată de criza economică din RM descurajează intenţiile comuniştilor de a provoca anticipatele. Această temere a putut fi decriptată din mesajul recent al liderului comuniştilor Vladimir Voronin, în care el menţionează că ei nu doresc alegeri anticipate pentru a evita greşeala de la alegerile din 5 aprilie (aceasta se poate referi atât la "revoltele" identice celor din 7 aprilie, care pot avea loc în viitor din cauza acutizării crizei, cât şi la repetarea scrutinului care s-a soldat cu pierderea poziţiilor anteriorare de către PCRM etc.).
Pentru a nu nimeri în "propria capcană" şi a nu înfrunta frământări sociale caracteristice celor din Kîrgîzstanul anului 2005, comuniştii par a se concentra preponderent pe funcţia de spicher al Parlamentului umărind trecerea RM la republică parlamentară autentică.
Reieşind din declaraţiile şi comportamentul exponenţilor PCRM, putem conchide că preşedinţia ar trebui să revină unei personalităţi politice convenabile intereselor comuniste, iar guvernul să fie lăsat pe seama Alianţei pentru Integrare Europeană (sau cu păstrarea anumitor ministere în gestiunea PCRM).
Guvernul compus din liberal-democraţi ar fi capabil să atragă circa 2 mld. dolari (conform calculelor Alianţei pentru Integrare Europeană, exceptând creditul chinezilor şi cel promis de Moscova), ceea ce nu este valabil în cazul preluării lui complete sau parţiale de către PCRM. Anume din aceste raţionamente economice, dar şi pentru a se îndepărta de riscurile politice majore la care va fi expus executivul, comuniştii mai degrabă vor aborda executivul în tratativele cu liberal-democraţii în favoarea dobândirii împuternicirilor de Preşedinte al Parlamentului.
Mai multe pot fi accesate la Observatorul Politic (Denis Cenuşa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com
Autor: expert independent/blogger
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33