Vizualizări: 3822
START sesiunilor de informare și instruire pentru Concursul de propuneri de proiecte în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European”
24 Martie 2022 — În centrul țării a fost inițiat ciclul sesiunilor de informare și instruire cu privire la Concursul de propuneri de proiecte desfășurat în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European".
Astfel, primul seminar de informare și instruire pentru potențialii aplicanți din Regiunea de Dezvoltare Centru s-a desfășurat astăzi, 24 martie 2022, în format online.
Evenimentul a fost organizat de ADR Centru sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și a întrunit un număr de circa 80 de reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul I din raioanele Șoldănești, Rezina și Telenești.
În debutul sesiunii, directorul ADR Centru, Pavel Trofin, a mulțumit participanților pentru faptul că au dat curs invitației de participare la eveniment și manifestă interes sporit față de concursul de proiecte pentru dezvoltare locală, desfășurat în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European". Tot aici, șeful ADR Centru a îndemnat potențialii aplicanți să se mobilizeze rapid și să solicite suportul specialiștilor din cadrul agenției pentru a înnainta Cereri de finanțare calitative și a spori șansele de realizare a proiectelor locale în satele din RDC. Prin conjugarea eforturilor, acum avem șansa să transformăm localitățile din regiune în „Sate Europene", a mai adăugat Pavel Trofin.
Reprezentanții ADR Centru au oferit informații cu privire la modalitatea și condițiile de aplicare la Concursul de propuneri de proiecte desfășurat în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European". Aici, primarii au fost atenționați că domeniile de intervenție eligibile prevăd construcția sau modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare, renovarea grădinițelor, școlilor, caselor de cultură și a altor obiecte de infrastructură locală. Totodată, pot fi depuse propuneri de proiecte pentru dezvoltarea afacerilor locale sau de eficiență energetică a clădirilor publice.
Tot aici, reprezentanții ADR Centru asistați de Sergiu Tăbăcaru, șef adjunct al Secției relații cu instituțiile de dezvoltare regională din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au avut o sesiunea de întrebări-răspunsuri, unde au fost clarificate mai multe aspecte cu privire la Condițiile de participare la apel și completarea propriu-zisă a dosarelor.
Autoritățile publice locale de nivelul I vor depune personal Dosarele cu cererile de finanțare, însoțite de documentele-suport, în perioada 22 martie - 20 aprilie a.c, ora 17.00, la sediul ADR Centru (Alexandru cel Bun, 33, orașul Ialoveni).
Reprezentanții Autorităților locale au mai fost informați că, în același timp, pot fi depuse dosarele cu Cererile de finanțare pentru obținerea cofinanțării proiectelor implementate din sursele de asistență externă. Dosarele vor putea fi depuse la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la adresa: mun. Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale, 1, pe tot parcursul anului 2022 (fără termen limită).
Astfel, pentru anul 2022, circa 770 milioane de lei au fost alocate pentru dezvoltarea regională și locală. Iar o bună parte din acești bani - 470 de milioane lei, sunt orientați pentru îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare la nivel de localități, pentru construcția și renovarea școlilor și grădinițelor, a caselor de cultură, terenurilor de joacă pentru copii, a sălilor sportive, dar și pentru măsuri de eficientizare energetică a clădirilor publice.
Informația completă despre Concurs, inclusiv documentele necesare pentru dosarul de participare, precum și modul de aplicare pentru obținerea finanțării sunt descrise în Ghidul de aplicare la Concursul de selectare a proiectelor pentru dezvoltare locală și Regulamentul privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului național pentru dezvoltare regională și locală , care poate fi accesate aici: https://satuleuropean.gov.md/.
Detalii despre organizarea sesiunilor de informare și de instruire pentru reprezentanții autorităților publice locale de nivelul I din Regiunea de Dezvoltare Centru pot fi accesate pe pagina oficială a agenției: www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33