Vizualizări: 3599
Pacienții internați în blocul chirurgical al spitalului regional din Orhei au parte de condiții mai bune
23 Aprilie 2019 — Pacienții internați în blocul chirurgical al spitalului din Orhei se bucură de condiții mai bune de ședere, după ce au fost finalizate lucrări de termoizolare și de ridicare a eficienței energetice a blocului chirurgical. Lucrările s-au desfășurat în cadrul proiectului regional „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului chirurgical al IMSP Spitalul raional Orhei", implementat de ADR Centru.
Comisia de recepție din care fac parte reprezentanți ai ADR Centru, ai autorității publice locale, specialiști ai serviciilor deconcentrate, antreprenorul general și proiectantul s-a întrunit astăzi, 23 aprilie, la șantier, pentru a semna actele de finalizare a investițiilor realizate.
În cadrul acestui obiectiv a fost efectuată izolarea termică în proporție de 100% a pereților exteriori, înlocuirea în totalitate a tîmplăriei, izolarea planșeului la subsol și a etajului tehnic. Suma lucrărilor recepționate este de circa 7 664 657,10 lei, din care 600 de mii de lei constituie contribuția Consiliului Raional Orhei, iar restul reprezintă surse financiare alocate din Fondul Național de Dezvoltare Regională.
Prin realizarea proiectelor investiționale de sporire a eficienței energetice în clădirile publice se mizează atît pe îmbunătățirea accesului la servicii și utilități publice de calitate pentru oameni, cît și a condițiilor de muncă pentru angajați. În cazul Spitalului reginal din Orhei acest obiectiv a fost atins, iar pe lîngă confortul adus pacienților și cadrelor medicale care activează aici, vor fi operate și economii semnificative la întreținerea blocului.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33