Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 749 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 3580
Chișinău, 24 Iulie 2009 — Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte – „Coaliţia 2009” îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul faţă de modul în care Consiliul Coordonator al Audiovizualului îşi exercită atribuţiile sale legale şi cere membrilor CCA să activeze în strictă conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului, şi nu potrivit propriilor simpatii sau antipatii.
Astfel, constatăm cu regret că în şedinţa publică din 23 iulie 2009, contrar statutului său de autoritate publică responsabilă de respectarea de către radiodifuzori a prevederilor legale, membrii CCA au decis să nu sancţioneze radiodifuzorii monitorizaţi pe parcursul campaniei electorale şi în raport cu care s-au constatat încălcări ale Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 şi ale prevederilor Codului Audiovizualului.

Vizualizări: 5185
24 Iulie 2009 — ”A fost o campanie agresivă din partea partidului de guvernământ, care şi-a construit strategia pe o singură idee – ideea că Republica Moldova este înconjurată de duşmani externi, iar în interior opoziţia este antistatală şi îi ameninţă existenţa. Este o minciună sfruntată, inventată de comunişti, după ce tot ei au încercat să o fundamenteze dând foc clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei”.
Vizualizări: 5058
24 Iulie 2009 — Partidul Liberal a depus 31 de demersuri în atenţia Procuraturilor de sector din municipiul Chişinău şi a celor raionale ce se referă la probele depistate în cadrul verificării legalităţii desfăşurării scrutinului electoral parlamentar din 5 aprilie 2009. Potrivit acestor demersuri, au fost depistate mai multe încălcări admise de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare a prevederilor legislaţiei electorale.
Vizualizări: 3603
Chişinău, 24 Iulie 2009 — Astăzi, 24 iulie, la ora 18.00, Partidul Liberal Democrat din Moldova va prezenta public Raportul privind alegerile parlamentare din 5 aprilie si evenimentele postelectorale.
Vizualizări: 5529
24 Iulie 2009 — Suntem mulţi şi diferiţi, dar toţi vrem să fim liberi şi să trăim într-o republică democratică. Ţinem la viitorul nostru şi al apropiaţilor noştri, ni-l dorim să fie unul frumos şi demn.
Vizualizări: 1878
Chisinau, 24 Iulie 2009 — În şedinţa de joi, 23 iulie 2009, Comisia Electorală Centrală a acreditat observatori naţionali şi internaţionali pentru monitorizarea alegerilor Parlamentului din 29 iulie 2009, după cum urmează:
- 2 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova;
- 2 persoane în calitate de observatori naţionali şi 4 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova;
- 3 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova;
- 5 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Oficiului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Republica Moldova;
- 11 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Parlamentului European;
- 180 de persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO);
- 16 persoane în calitate de observatori naţionali din partea Ligii Apărării Drepturilor Omului din Moldova (LADOM);
- 1 observator naţional din partea concurentului electoral, Partidul Politic „Partidul Liberal Democrat din Moldova”, într-o secţie de votare constituită în afara Republicii Moldova.
În şedinţa de joi, Comisia Electorală Centrală a modificat listele candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea unor concurenţi electorali şi a examinat un şir de contestaţii.

Vizualizări: 3355
Chişinău, 24 Iulie 2009 — La 29 iulie vor avea loc cele mai importante alegeri de la constituirea statului independent Republica Moldova. Vom alege viitorul european sau stagnarea şi sărăcia.
Vizualizări: 1867
Chisinau, 23 Iulie 2009 — Cu referire la regimul de lucru al Misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova în străinătate pe parcursul zilei de 29 iulie 2009, MAEIE informează că programul de lucru al secţiilor de votare instituite în incinta misiunilor va cuprinde orele 07.00-21.
Vizualizări: 2795
Chisinau, 23 Iulie 2009 — Pe pagina web dedicată alegerilor din Republica Moldova (Alegeri.md) sunt prezentate rezultatele oficiale obţinute de cei 18 concurenţi la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, în toate circumscripţiile electorale, inclusiv în fiecare localitate în parte.
Vizualizări: 5278
23 Iulie 2009 — Preşedintele Organizaţiei primare a PL din Băcioi, Vitalie Şalari, a fost intimidat de poliţia din sectorul Botanica, a afirmat vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferinţe de azi.
Potrivit lui, Şalari a fost vizitat acasă de vicecomisarul sectorului Botanica şi, respective, şeful secţiei ordine publică, care l-au avertizat că în cazul în care nu va respecta ordinea publică pe 24 iulie, când la Băcioi PL planifică o întâlnire electorală, va fi sancţionat.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33