Vizualizări: 2770
Comunicat de presă cu privire la o întrevederea Preşedintelui PLDM cu Ambasadorul Ucrainei la Chişinău
Chişinău, 14 Ianuarie 2009 — La 13 ianuarie 2009, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov. Subiectul discuţiei l-a constituit situaţia creată în urma sistării de către Federaţia Rusă a livrării gazelor naturale către consumatorii europeni, inclusiv către Republica Moldova. Totodată, au fost discutate aspecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-ucrainene şi perspectiva aprofundării acestora.
Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit decizia unilaterală a autorităţilor Republicii Moldova de a renunţa, înainte de expirarea contractului, la importul energiei electrice din Ucraina, preferînd procurarea acesteia de la Centrala de la Cuciurgan, la un preţ mai ridicat decît cel oferit de partea ucraineană.
Preşedintele PLDM a mulţumit autorităţilor ucrainene pentru decizia de a livra Chişinăului gaze naturale din rezervele proprii, ceea ce permite asigurarea parţială a necesităţilor de consum ale Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii au fost abordate şi aspecte legate de integrarea în Uniunea Europeană. Vlad Filat şi Serghei Pirojkov au fost unanimi în ideea oportunităţii coordonării acţiunilor ambelor state în procesul de integrare europeană.
Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33