Nume
Parola
Vizualizări: 2753
Declaraţia Partidului Liberal Democrat Moldova cu privire la criza energetică şi măsurile pentru depăşirea ei
Chişinău, 8 Ianuarie 2009 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că acţiunile Guvernului în gestionarea situaţiei de criză, generată de întreruperea livrărilor de gaze naturale, sunt întîrziate, ineficiente şi netransparente. Comisia pentru situaţii excepţionale s-a întrunit cu întîrziere şi s-a limitat doar la unele estimări privind evoluţia crizei şi la coordonări cu întreprinderile de termificare privind utilizarea rezervelor. Şedinţele Comisiei au avut un caracter netransparent, iar populaţia nu este informată despre proporţiile crizei şi riscurile pe care aceasta le comportă. Criza energetică scoate în evidenţă lipsa unei strategii coerente de asigurare a securităţii energetice a ţării noastre. Neglijarea necesităţii de a avea surse energetice de alternativă în situaţii de criză au adus sistemul energetic în pragul unui colaps total. Imposibilitatea de a asigura cetăţenii cu agent termic şi cu resurse energetice de alternativă, închiderea instituţiilor şcolare şi medicale, stoparea activităţii unui număr important de unităţi economice, precum şi deteriorarea sistemelor de termificare sunt doar o parte dintre eventualele consecinţe ale crizei. Avînd în vedere gravitatea situaţiei şi posibilele efecte ale acesteia asupra populaţiei şi economiei naţionale, Partidul Liberal Democrat din Moldova cere Guvernului: • Să elaboreze şi să facă public un plan de măsuri pentru gestionarea situaţiei de criză; • Să convoace în regim de urgenţă comisiile pentru starea excepţională în unităţile teritorial-administrative de toate nivelele; • Să asigure funcţionarea în regim nonstop a tuturor instituţiilor statului; • Să creeze grupuri mobile din reprezentanţi ai Guvernului şi specialişti din sistemul energetic şi de termificare pentru acordarea de ajutor unităţilor teritorial-administrative, instituţiilor bugetare, cetăţenilor; • Să întreprindă măsuri de urgenţă pentru asigurarea sistemului energetic şi celui de termificare cu resurse de alternativă (păcură, cărbune, lemne, motorină ş.a.); • Să asigure cu agent termic instituţiile sociale, prioritar cele medico-sanitare, casele de copii şi azilurile de bătrîni; • Să ofere asistenţa necesară păturilor socialmente vulnerabile: bătrîni singuratici, copii rămaşi fără grija părintească, familii nevoiaşe; • Să ofere asistenţă medicală cetăţenilor, care se confruntă cu efectele lipsei agentului termic; • Să creeze spaţii de plasament temporar pentru cetăţenii afectaţi de criză; • Să asigure informarea operativă şi veridică a cetăţenilor, prin intermediul IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, despre evoluţia situaţiei de criză şi despre măsurile întreprinse pentru gestionarea acesteia. PLDM solicită Preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, să convoace de urgenţă Legislativul în şedinţă extraordinară, pentru a audia raportul Guvernului despre măsurile întreprinse şi a adopta deciziile necesare pentru depăşirea crizei din sistemul energetic. Partidul Liberal Democrat din Moldova